Un microbuz care transporta suporteri ai lui PAOK Salonic, aflați în drum spre Lyon pentru meciul din grupa principală de Europa League, a fost implicat într-un accident devastator cu un TIR și o autocisternă. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte trei au fost rănite.
Armele jos! Ce au scris rivalii lui PAOK după tragedia de la Lugoj
Impactul a fost extrem de violent, iar microbuzul, în care se aflau zece suporteri ai campioanei Greciei, a fost distrus aproape complet.
Imediat după aflarea veștii, cluburi rivale din Grecia și din Europa au transmis mesaje de condoleanțe.
Olympiacos, marea rivală a lui PAOK, a reacționat prin vocea antrenorului Jose Luis Mendilibar, aflat la Amsterdam pentru duelul european cu Ajax.
„Mintea mea s-a dus imediat la miile de fani care călătoresc neîncetat, atât ai noștri, cât și ai celorlalte echipe, doar ca să fie aproape de echipa favorită și să aibă parte de momente frumoase. Până la urmă, acești copii care s-au pierdut nu-și vor mai atinge niciodată destinația și nu se vor mai întoarce acasă, lăsându-și viața pe asfalt. Ne gândim la familiile victimelor, la familia PAOK și regretăm profund că ei nu se vor mai putea întoarce niciodată”, a declarat tehnicianul.
Mesaje au venit și din Grecia. Panathinaikos, Levadiakos și OFI Creta și-au transmis condoleanțele.
„Levadeiakos PAE își exprimă profunda durere și tristețe pentru prietenii de la PAOK care și-au pierdut viața într-un accident rutier în România, în timp ce călătoreau pentru a-și susține echipa iubită. În astfel de momente, cuvintele sunt de ajuns de puțin. Condoleanțe sincere rudelor, prietenilor și întregii familii PAOK”, a scris Levadiakos, ocupanta locului 4 în Grecia, pe rețelele sociale.
„Transmitem sincere condoleanțe familiilor fanilor PAOK care și-au pierdut viața pe drum spre Franța, pentru a urmări meciul echipei lor. Suntem cu toții șocați de această tristă întâmplare. Să le fie țărâna ușoară…”, a scris Panathinaikos.
„Cuvintele se sfârșesc. Sportul grec este în doliu. Toți plângem în fața unor astfel de tragedii. PAE OFI 1925 transmite sincere condoleanțe familiei PAOK și, cu profund respect, este alături de familiile fanilor care și-au pierdut viața pe drumuri, având unicul scop de a-și susține echipa iubită”, a scris OFI Creta.
Ecoul tragediei a depășit granițele Greciei. FC Barcelona a redistribuit mesajul oficial al lui PAOK BC și a adăugat: „Gândurile noastre sunt alături de voi și de familiile lor”.
Olympique Lyonnais, adversara lui PAOK din Europa League, a anunțat că va ține un moment de reculegere la meciul direct din 29 ianuarie, pe Groupama Stadium.
„Olympique Lyonnais își prezintă sincerele condoleanțe lui PAOK pentru dispariția tragică a mai multor suporteri într-un accident rutier marți. Toate gândurile noastre se îndreaptă și către răniții care luptă în continuare pentru viață. Un omagiu va fi adus în cadrul meciului OL – PAOK de pe 29 ianuarie, pe Groupama Stadium”, au scris francezii.