Cu o singură etapă rămasă de disputat în grupa A a preliminariilor asiatice, echipa tehnicianului român are soarta în propriile mâini înaintea duelului decisiv cu Qatar.
Emiratele au învins Omanul cu 2-1 în primul meci al grupei și au urcat pe prima poziție, în timp ce Qatar și Oman, care remizaseră alb cu trei zile mai devreme, împart locul secund. Astfel, pentru Olăroiu și elevii săi, calculele sunt clare înaintea partidei de marți, programată la Doha.
Egalul e de aur
Pentru a obține biletul direct către turneul final găzduit de SUA, Canada și Mexic, Emiratele Arabe Unite au nevoie de cel puțin un rezultat de egalitate împotriva Qatarului. O remiză le-ar asigura primul loc și ar pune capăt unei așteptări de 35 de ani, de la unica lor participare la un Mondial, în 1990. De cealaltă parte, Qatarul este obligat să câștige pentru a merge direct la Cupa Mondială.
În cazul unui eșec, echipa lui Olăroiu nu este complet eliminată. Dacă va pierde meciul de la Doha, EAU va termina pe locul secund și va intra într-un baraj, programat în noiembrie, cu ocupanta locului doi din cealaltă grupă, din care fac parte Arabia Saudită, Irak și Indonezia, scrie Khaleejtimes. Câștigătoarea acestui duel va merge mai departe la barajul intercontinental din luna martie.
Forma de moment este de partea echipei antrenate de român. De la venirea lui Olăroiu pe bancă, în aprilie, Emiratele nu au pierdut niciun meci. Mai mult, anul trecut, în runda a treia a calificărilor, EAU a învins Qatarul în ambele manșe, 3-1 la Doha și un categoric 5-0 la Abu Dhabi. Chiar dacă momentul le este favorabil, qatarezii vor avea de partea lor avantajul terenului propriu și suportul propriilor fani pe stadionul Jassim Bin Hamad.
Așadar, o întreagă națiune așteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă echipa lui Olăroiu poate gestiona presiunea și obține calificarea istorică.