Ar putea fi mutarea momentului: Federația din Brazilia îl vrea pe Carlo Ancelotti în locul lui Tite 

Tite Brazilia Carlo Ancelotti Fotbal extern
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Luni 12 Decembrie 2022, 13:47
Data actualizarii: Luni 12 Decembrie 2022, 13:49

Brazilia a fost eliminată în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din Qatar, la loviturile de departajare, de Croația. 

Naționala Braziliei a fost eliminată de vicecampioana mondială, Croația, din sferturile de finală, în ciuda faptului că pornea Mondialul din postura de mare favorită. Odată cu eliminarea, selecționerul Tite și-a anunțat și plecarea de pe banca tehnică. 

Pe lista cu posibili înlocuitori au apărut mai multe nume importante, printre care și cel al lui Pep Guardiola, care însă și-a prelungit înțelegerea cu Manchester City. Presa braziliană a oferit un nou nume important din fotbal, nume care ar putea fi în centrul unei mutări de răsunet: Carlo Ancelotti

Carlo Ancelotti, dorit în locul lui Tite 

Jurnalistul Bruno Andrade informează că Federația Braziliană de Fotbal plănuiește să găsească rapid un înlocuitor pentru Tite. Carlo Ancelotti (63 ani) este văzut drept favorit pentru a prelua banca tehnică a brazilienilor, scrie uol.com

Brazilienii ar fi luat deja legătura cu tehnicianul italian în octombrie prima dată, și s-ar fi arătat deschis discuțiilor, în funcție de proiectul care era prezentat. Cu toate astea, sursa citată anunță că antrenorul a avertizat că ar fi dispus să accepte discuțiile doar când postul ar fi liber și că intenționează să încheie sezonul în curs pe banca lui Real Madrid. 

Astfel, Carlo Ancelotti ar fi dispus să preia banca tehnică a Braziliei din iunie 2023. Înțelegerea italianului cu madrilenii expiră în iunie 2024, astfel că Federația din Brazilia ar fi nevoită să negocieze. 

  • 23 de trofee a câștigat Carlo Ancelotti în cariera de antrenor, dintre care 4 UEFA Champions League. 
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!