NEWS ALERT Tite a plătit pentru dezastrul cu Croația de la Campionatul Mondial! Brazilia nu mai are selecționer

Tite Brazilia Campionatul Mondial Campionatul Mondial Qatar 2022 croatia - brazilia CM 2022
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Vineri 09 Decembrie 2022, 21:54
Data actualizarii: Vineri 09 Decembrie 2022, 22:37

Brazilia va trebui să-și caute selecționer. Tite a demisionat după eșecul cu Croația, din sferturile Campionatului Mondial.

Brazilia a fost eliminată de către Croația în sferturile Campionatului Mondial. Cu toate că au dominat jocul, sud-americanii au deschis scorul abia în minutul 105+2, când Neymar (30 ani) a străpuns apărarea adversă și l-a driblat pe Dominik Livakovic (27 ani). Însă elevii lui Zlatko Dalic (56 ani) aveau să lovească la primul șut expediat, prin Bruno Petkovic (28 ani), în minutul 117. 

La loviturile de departajare Rodrygo (21 ani) și Marquinhos (28 ani) au ratat și au trimis-o pe Croația în semifinalele competiției. 

Tite a demisionat de la cârma naționalei Braziliei

La conferința de presă, Tite a anunțat oficial că nu va mai fi selecționerul Braziliei. Astfel, antrenorul încheie o aventură de 6 ani și jumătate pe banca tehnică a sud-americanilor, din iunie 2016. În această perioadă, Brazilia a câștigat Copa America, în 2019, și a ajuns în semifinalele Campionatului Mondial în două rânduri, în 2018, când a fost eliminată de Belgia, 1-2, și în 2022, când Croația s-a impus la loviturile de departajare, 4-2, (1-1).

De-a lungul carierei, Tite le-a mai pregătit pe Corinthians, alături de care a câștigat două campioante, Cupa Libertadores și Campionatul Mondial al Cluburilor, Gremio, unde a triumfat în Cupa Braziliei, Garibaldi-RS, Internacional, Palmeiras, Atletico Mineiro, Sao Caetano, Juventude, Ypiranga, Veronopolis și Caxias.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!