Courtois a apărat ultima dată poarta Belgiei în iunie 2023, la un meci cu Austria (1-1) din preliminariile EURO 2024. Ulterior, în urma unui conflict cu selecționerul Domenico Tedesco, portarul lui Real Madrid a decis să nu mai onoreze convocările, iar la turneul final din Germania nu a fost în lot.

Koen Casteels și-a anunțat retragerea de la naționala Belgiei după ce Thibaut Courtois a decis să revină

Între timp, Domenico Tedesco a plecat de la națională, iar noul selecționer este francezul Rudi Garcia (61 de ani), instalat în ianuarie. Courtois a decis astfel să revină la echipa Belgiei, iar acum este așteptat în lot pentru partidele din martie.

Cazul Courtois l-a deranjat pe Koen Casteels (32 de ani), portarul titular al Belgiei în perioada în care Thibaut refuza naționala. Goalkeeper-ul legitimat acum în Arabia Saudită, la Al Qadsiah, a decis să se retragă de la națională după ce a aflat că portarul lui Real Madrid va reveni în lotul "Diavolilor Roșii".

"În primul rând, mi se pare puțin ciudat că Thibaut Courtois poate decide de unul singur să revină la națională. Vincent Mannaert, directorul sportiv al Federației Belgiene de Fotbal, a mers în trecut la Madrid și l-a implorat să revină. Mai mult, cei din Federație dezaprobau comportamentul lui.

Din punctul meu de vedere, toți ar trebui să fim egali. Nimeni nu e mai presus de echipă. Totuși, Federația s-a întors la 180 de grade, iar acum îi întinde covorul roșu și îl primește cu brațele deschise, chiar dacă nimic nu s-a schimbat.

Nu îl blamez pe Thibaut prea mult, ci pe cei din Federație. Ce se întâmplă nu este în conformitate cu standardele și valorile pe care eu le am și care consider că ar trebui să fie normale într-o echipă. Eu nu pot face parte dintr-o organizație care acceptă un astfel de comportament.

Din acest motiv, începând de azi, nu mai sunt disponibil pentru echipa națională. Nu pot merge la națională și să văd oameni care își dau mâna și spus că totul e în regulă", a spus Casteels, în podcastul MidMid, citat de Sporza.

Casteels a debutat la naționala Belgiei în 2020 și a strâns 20 de meciuri. Fostul goalkeeper de la Werder Bremen sau Wolfsburg a apărat în toate meciurile de la EURO 2024, inclusiv împotriva României, dar și în toate cele din Liga Națiunilor.

Pe 20 și 23 martie, Belgia va înfrunta Ucraina în barajul pentru menținerea în Liga A din Nations League.