Adrian Șut are doar o săptămână, la Al-Ain, dar deja se simte ca peștele în apă aici! Pentru că a semnat cu una dintre cele mai bogate echipe din Orientul Mijlociu, care e și într-o situație sportivă excelentă, în acest sezon.
Atmosfera bună din lot s-a văzut și ieri, prin modul în care Șut a primit „botezul“ noilor săi colegi, după cum Sport.ro a arătat aici. Iar astăzi, au apărut primele fotografii cu Adrian Șut, la antrenamentul celor de la Al-Ain, după cum se poate vedea mai jos.
Potrivit presei arabe, perioada de transferuri a început de astăzi, în mod oficial, în Emirate. Dar unele cluburi au „furat“ startul și și-au prezentat noile achiziții, în zilele trecute. În această situație a fost și liderul Al-Ain, care l-a luat pe Șut de la FCSB.
„Aducerea internaționalului român e în topul celor mai importante cinci transferuri din Emirate până în acest moment, în ianuarie“, a notat presa locală într-o analiză a perioadei din mercato, în acest sezon.
De amintit că Adrian Șut poate debuta, la Al-Ain, pe 17 ianuarie, în marele meci de acasă cu Al-Wahda, ocupanta locului 2 în clasament.