Napoletanii s-au impus fără probleme în duelul cu echipa lui Cristi Chivu, dar au primit vești rele după victoria în fața contracandidatei la titlu în Italia.
Napoli nu se va putea baza pentru o perioadă lungă pe starul echipei, Kevin De Bruyne.
Kevin De Bruyne, OUT pentru o perioadă lungă după accidentarea din Napoli - Inter
Mijlocașul belgian a deschis scorul în derby-ul cu Inter, după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în minutul 33. Imediat după ce a înscris, De Bruyne s-a accidentat și Antonio Conte a fost nevoit să îl înlocuiască pe jucătorul de 34 de ani cu Mathias Olivera.
Cu toate că cei de la Napoli sperau ca accidentarea jucătorului venit în această vară de la Manchester City să nu fie atât de gravă, dar se pare că De Bruyne va sta o perioadă destul de lungă departe de teren.
Starul belgian are o leziune gravă a bicepsului femural și a optat pentru operație, astfel că DE Bruyne va lipsi în jur de cinci luni de pe teren, conform footmercato.net.