Nu doar că a fost învinsă fără drept de apel pe Arena Națională, 0-2 cu Young Boys în Europa League, dar campioana a fost și aspru sancționată de Jandarmerie din cauza problemelor de organizare. 

Nota de plată este una usturătoare: 80.000 de lei, cea mai mare parte din totalul amenzilor dictate după partida de joi seară.

Jandarmeria a detaliat sancțiunile

Incidentele petrecute la meciul la care au asistat peste 20.000 de spectatori nu au fost trecute cu vederea de către forțele de ordine. Într-un comunicat oficial, Jandarmeria a anunțat că, în total, s-au aplicat 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 85.400 de lei.

Grosul amenzii a ajuns în contul organizatorului. FCSB a încasat trei sancțiuni care însumează 80.000 de lei "pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin". Nici firma de pază contractată de club nu a scăpat, fiind sancționată cu 3.000 de lei.

Pe lângă amenzi, au fost aplicate și 4 interdicții de acces pe arenele sportive pentru o perioadă de un an. Printre cei vizați se numără și patru suporteri ai echipei elvețiene, care au provocat un incident la porțile de acces. Aceștia au primit amenzi în valoare totală de 2.000 de lei și nu vor mai putea intra pe stadioane în următoarele 12 luni.

"În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare", a transmis Jandarmeria, lăsând de înțeles că seria sancțiunilor ar putea continua.