Tehnicianul elvețian a lăsat să se înțeleagă că vicecampioana României i-a tratat cu prea multă lejeritate și a avut o reacție amuzantă când a fost adus în discuție Gigi Becali.

FCSB a cedat joi seară, în etapa a doua din Europa League, fiind învinsă de Young Boys prin "dubla" lui Joel Monteiro, din minutele 11 și 36. La conferința de presă, Contini a dezvăluit că se aștepta la o altă abordare din partea roș-albaștrilor.

Întrebat dacă l-a ajutat faptul că Gigi Becali a anunțat prematur echipa de start a FCSB-ului, antrenorul elvețienilor a zâmbit și a oferit un răspuns ironic.

"Trebuie să confirm, da, am fost foarte bine informat", a spus Contini, după care a completat serios: "Dar nu, acest lucru nu ne-a ajutat; ne-am axat pe propriul nostru joc și am reușit să câștigăm".

Contini: "Poate ne-au subestimat puțin"

Tehnicianul a continuat analiza partidei și a subliniat momentul în care FCSB a arătat cu adevărat valoare, lăudând calitatea jucătorilor intrați în repriza secundă.

"Am pregătit cât se poate de bine meciul, știam că dacă FCSB e lăsată să își facă jocul atunci vom avea probleme. Poate că adversarii ne-au subestimat puțin, dar s-a văzut clar în repriza a doua, după ce au fost făcute și schimbările, că FCSB are calitate și știe să joace fotbal. Când toți jucătorii lor de calitate se află pe teren sunt foarte greu de contracarat. Au jucat un fotbal adevărat", a explicat elvețianul.

În ciuda victoriei clare, Contini a mărturisit că are și un regret. "Sunt foarte fericit de joc și de rezultat. Am dominat prima repriză, așa că nu pot fi decât foarte mulțumit. E clar însă că ar fi trebuit să fructificăm și celelalte șanse pe care le-am avut. Ar fi trebuit să marcăm și al treilea gol", a încheiat acesta.

FCSB va juca următorul meci cu Bologna (23 octombrie, Bucureşti), iar apoi cu FC Basel (6 noiembrie, în deplasare), Steaua Roşie (27 noiembrie, la Belgrad), Feyenoord (11 decembrie, la Bucureşti), Dinamo Zagreb (22 ianuarie, în deplasare) şi Fenerbahce (29 ianuarie, la Bucureşti).