FCSB a fost mai pragmatică în Olanda și s-a impus grație golului marcat de David Miculescu, în minutul 13, din pasa lui Denis Alibec.

Prima reacție din tabăra lui Go Ahead Eagles

Primul jucător de la Go Ahead Eagles care a reacționat la finalul meciului a fost căpitanul echipei, fundașul dreapta Mats Deijl. Acesta a găsit cu greu o explicație pentru eșecul echipei:

"De ce n-am marcat? Bună întrebare. Am avut multă posesie și am dominat, dar totul se rezumă la a marca. Ei au fost eficienți. Noi n-am reușit să finalizăm cum trebuie. În cupele europene, totul e foarte strâns, iar meciurile se decid în detalii.

Putem învăța multe din acest meci. Dacă nu îți valorifici ocaziile, un singur gol le ajunge adversarilor pentru a câștiga", a declarat Mats Deijl, pentru Ziggosport.

Mats Deijl l-a pus și el la încercare pe portarul Ștefan Târnovanu, minutul 18. Fundașul a șutat puternic din afara careului, mingea a prins efect, dar portarul de la FCSB a plonjat și a respins în lateral.

Ce urmează pentru FCSB

FCSB nu are prea mult timp de odihnă după această deplasare din Olanda. Campionii vor înfrunta, duminică, Oțelul Galați. Meciul din Liga 1 va avea loc pe Arena Națională, de la ora 20:30. Partida va putea fi urmărită în format LIVE BLOG pe site-ul www.sport.ro.

Pentru FCSB situația din Liga 1 rămâne una delicată. Campioana a strâns numai șapte puncte după primele zece etape. În acest moment, FCSB se află pe locul 13, departe de zona de play-off.

În Europa League, FCSB va primi vizita elvețienilor de la Young Boys Berna în a doua rundă. Meciul e programat joia viitoare, de la ora 19:45.

Programul complet din Europa League

  • Etapa 1: Go Ahead Eagles – FCSB, scor 0-1
  • Etapa 2: FCSB – Young Boys
  • Etapa 3: FCSB – Bologna
  • Etapa 4: Basel – FCSB
  • Etapa 5: Steaua Roșie Belgrad – FCSB
  • Etapa 6: FCSB – Feyenoord
  • Etapa 7: Dinamo Zagreb – FCSB
  • Etapa 8: FCSB – Fenerbahce