Chiar dacă Gigi Becali țintea o calificare în Champions League, FCSB a ajuns din nou în a doua competiție organizată de UEFA, din care poate obține, din nou, sume importante de bani, la fel cum s-a întâmplat și în sezonul precedent.

Miză financiară uriașă pentru FCSB

Pentru calificarea în faza principală, FCSB s-a ales deja cu un total de șapte milioane de euro, la care se pot adăuga alți bani în funcție de rezultate, clasarea finală sau bilete vândute la meciuri. În sezonul precedent, Gigi Becali a încasat puțin peste 13 milioane de euro de pe urma parcursului european al echipei sale, încheiat în optimi, în fața celor de la Olympique Lyon (3-1 și 4-0).

În faza principală din Europa League, UEFA premiază cu 450.000 de euro o victorie și cu 150.000 de euro un rezultat de egalitate. Există și un fond de premiere pentru o clasare în primele opt (600.000 de euro), dar și pentru o clasare în zona locurilor 9-16, care asigură prezența la barajul optimilor (300.000 de euro).

Dacă va reuși să ajungă din nou în optimile competiției, FCSB poate primi din partea forului european încă 1,7 milioane de euro.

Evident, sunt și echipe care vor primi mai mulți bani pentru aceeași performanță. Fenerbahce, de exemplu, s-a ales din start cu 16 milioane de euro pentru o calificare pe tabloul principal din Europa League. Diferența este făcută la market pool, unde turcii primesc din start șase milioane de euro, dar și la coeficientul pentru ultimii zece ani, unde ajung la 2,1 milioane de euro.

Programul lui FCSB în Europa League 2025/26:

  • 25 septembrie 2025, 19:45 – Go Ahead Eagles - FCSB
  • 2 octombrie 2025, 19:45 – FCSB - Young Boys Berna
  • 23 octombrie 2025, 19:45 – FCSB - Bologna
  • 6 noiembrie 2025, 19:45 – FC Basel - FCSB
  • 27 noiembrie 2025, 22:00 – Steaua Roșie Belgrad - FCSB
  • 11 decembrie 2025, 22:00 – FCSB - Feyenoord
  • 22 ianuarie 2026, 22:00 – Dinamo Zagreb - FCSB
  • 29 ianuarie 2026, 22:00 – FCSB - Fenerbahce