La conferința de presă premergătoare meciului, antrenorul Zeljko Kopic (48 de ani) a vorbit despre problemele de arbitraj cu care s-a confruntat echipa sa, dar și despre Alexandru Musi (21 de ani), pe care croatul spune că centralii l-au ”luat la ochi”.
Mai exact, Kopic se referă la o fază din meciul precedent, câștigat de Dinamo cu 2-1 în fața liderului Universitatea Cluj. La scorul de 0-0, Musi a căzut în careu în urma unui duel cu un adversar, dar nu a fost suficient pentru a-l impresiona pe arbitrul Rareș Vidican, care a lăsat jocul să continue.
După meciul cu U Cluj, în care a și marcat, Alex Musi a dezvăluit că este chinuit de luni bune de o pubalgie, motiv pentru care nu se poate antrena la capacitate maximă.
Zeljko Kopic îl apără pe Alex Musi: ”A fost luat la ochi”
„Musi a avut niște probleme musculare. A fost încărcat. A avut momente bune, dar a avut probleme, iar acum a intrat bine, a dat gol. Și Mazilu este din ce în ce mai bun. Simt că ne dezvoltăm și că avem din ce în ce mai multe opțiuni.
Lucrurile nu s-au schimbat după ce am cerut respect din partea arbitrilor. Nu, a fost și fault la Musi la meciul cu U Cluj. Nu voi vorbi la fiecare decizie, am vorbit după meciul cu Rapid și simt asta în continuare. Cred că Musi a fost luat la ochi, dar în continuare trebuie să ia decizii bune. De aceea avem VAR. Am vorbit despre aceste lucruri cu Alex. El nu vrea simuleze. Dar când simte ceva cade, iar de asta arbitrii sunt acolo. Musi nu e singurul din lume care face asta. Când ești aripă sau atacant, atunci când ești în careu prima dată te gândești la gol, apoi la asist, apoi la a scoate penalty. Este o parte normală a jocului.
E discutabil dacă Musi încearcă prea tare câteodată să obțină lovitură de la 11 metri. Am vorbit cu el despre asta. Trebuie să aibă încredere în sine în toate situațiile. El dacă a intrat în careu și a simțit contact a încercat să ia cea mai bună decizie”, a spus Zeljko Kopic, la conferința de presă.
















