FOTO Dinamo - Metalul 1-0 | ”Câinii” s-au calificat în semifinala Cupei României

Dinamo - Metalul 1-0 | ”Câinii” s-au calificat în semifinala Cupei României Cupa Romaniei

Am aflat ultima echipă calificată în semifinalele Cupei.

Dinamo - Metalul Buzău 1-0

FINAL! Dinamo se califică în semifinala Cupei României.

Min. 72 Puiu șutează de la mijlocul careului și îl prinde pe Roșca pe picior greșit. Dar portarul lui Dinamo aleargă până în poartă și respinge miraculos în corner.

Min. 46 Partea a doua începe acum.

PAUZĂ!

Min. 27 GOOOL Dinamo! Opruț centrează din flancul stâng, iar Alexandru Pop șterge mingea cu capul și deschide scorul.

Min. 25 Vali Dumitrache pătrunde în careu cu mingea la picior și își încearcă din nou norocul cu un șut puternic. Roșca boxează. Ocazie bună pentru buzoieni, care sunt mai periculoși până acum.

Min. 16 Metalul, aproape de deschiderea scorului! Vali Dumitrache zguduie bara dintr-o poziție favorabilă.

Min. 15 Se joacă mai mult la mijlocul terenului. Metalul are 51 de procente posesie, iar Dinamo, 49. Partida are loc pe Arcul de Triumf.

Min. 1 Start de meci!


Meciul începe la 22:00.

  • Dinamo: Roșca - Sivis, Boateng, Stoinov, Oprut - Cîrjan, Gnahore, C. Mihai - Soro, A. Pop, Armstrong

Rezerve: Epassy, Musi, Milanov, Mazilu, Tarbă, Toader, Duțu, Ikoko, Țicu

Antrenor: Zeljko Kopic

  • Metalul Buzău: R. Stoian - R. Radu, Parfeon, Cimpoeșu, Juncănaru - Opaiț, Borțoneanu, Tudorică, Milea - V. Robu, Dumitrache

Rezerve: I. Dinu, Stacovici, Băncilă, C. Dumitru, D. Oprea, Hanada, A. Moldovan, Puiu, Kudelkins

Antrenor: Valentin Stan


știre inițială

LIVE TEXT pe Sport.ro de la ora 20:00, Dinamo și divizionara secundă Metalul Buzău se întâlnesc pe Stadionul ”Arcul de Triumf” din Capitală în ultimul sfert de finală din Cupa României.

”2 ani au trecut de la duelul dintre dinamoviști și buzoieni, în faza grupelor Cupei României Betano 2024/2025: Metalul a scos un 0-0 de prestigiu pe teren propriu, calificându-se atunci de pe locul 1 în grupă în sferturile de finală, în vreme ce „câinii” părăseau competiția în acea fază!

FRF despre Dinamo: ”Anul acesta ar putea bifa eventul cu numărul 7”

6 eventuri au bucureștenii în palmares (1964, 1982, 1984, 1990, 2000 și 2004), cu toate că au fost de 18 ori campioni naționali și au câștigat de 13 ori trofeul Cupa României: anul acesta ar putea bifa eventul cu numărul 7, fiind calificați în play-off-ul campionatului și disputând acum sferturile de finală în Cupă!

14 meciuri a jucat Metalul Buzău în Cupa României Betano de când competiția a trecut la noul format și a pierdut doar trei!, transformându-se într-o veritabilă specialistă a ultimelor ediții. A fost învinsă doar de Viitorul Ianca, Rapid București și U Cluj!” Info: FRF

Zeljko Kopic o laudă o pe Metalul Buzău: ”E bună, a ajuns aici pe merit”

La conferința de presă premergătoare duelului, antrenorul dinamovist Zeljko Kopic a evidențiat că Metalul Buzău a ajuns pe forțe proprii în sferturi și a numit echipa pregătită de Vali Stan într-un singur cuvânt: ”bună”.

”Jucăm împotriva unei echipe din liga a 2-a, dar este o echipă bună. Au meritat să ajungă în acest sfert de finală”, a spus Kopic.

Antrenorul ”câinilor” a evidențiat și că jucătorii săi trebuie să fie pregătiți joi și să trateze cu seriozitate duelul. Kopic a explicat că va face câteva schimbări în primul ”11” față de meciurile din campionat.

”Trebuie să fim pregătiți și să evoluăm la nivelul nostru maxim. Suntem favoriți în acest meci, dar trebuie să demonstrăm acest lucru pe teren. Ambiția noastră este să jucăm semifinala Cupei României în acest sezon și în acest fel vom pregăti partida.

Vom face câteva schimbări. Am analizat ultimul nostru meci și vreau să modific anumite lucruri, atât de la începutul partidei, cât și pe parcursul jocului, pentru a vedea unele aspecte. Dar obiectivul principal rămâne același: să câștigăm meciul”, a mai spus Kopic.

Rezultatele și marcatorii din celelalte sferturi de finală

U Cluj – FC Hermannstadt 2-1

(O. Mendy ’73, Macalou ’81 / Simba ’52)

FC Argeș – Gloria Bistrița (D2) 3-2

(Brobbey ’17, ’90+5, R. Moldoveanu ‘111 / Al. Mogoș ’74, Lehaire ’77)

Universitatea Craiova – CFR Cluj 3-1

(Mora ’68, Al. Crețu ‘106, Baiaram ‘117 / Cordea ’90)

Publicitate
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!