„Furia Roja” a defilat la Valladolid și s-a impus cu 4-0, bifând a patra victorie din tot atâtea meciuri în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026.
Eroul serii a fost Mikel Merino, mijlocașul lui Arsenal, care a reușit o dublă spectaculoasă și a fost notat cu 10 curat de site-ul de specialitate SofaScore.
Mikel Merino, „10 curat” în victoria cu Bulgaria
Merino a deschis scorul cu o lovitură de cap precisă, apoi a punctat din nou în repriza secundă, tot cu capul.
Spaniolul a ajuns la 6 goluri în ultimele 4 partide din preliminarii și a devenit primul mijlocaș al Spaniei care marchează cel puțin 5 goluri într-o campanie de calificare la Mondial după Isco și David Silva, în 2018.
Bulgaria a fost dominată clar și a mai încasat două goluri în final. Chernev a înscris în proprie poartă, iar Mikel Oyarzabal a închis tabela din penalty, în prelungiri.
Printre remarcații partidei s-au mai numărat Pedri (nota 8.1), Oyarzabal și Alex Grimaldo (ambii 8).
După acest succes, Spania rămâne lider în Grupa E, cu 12 puncte din 4 meciuri, golaveraj 15-0, în timp ce Turcia ocupă locul secund, cu 9 puncte