Maradona s-a dezlantuit la prima declaratie dupa eliminarea Argentinei: "A fost cronica unei morti anuntate". Principalul vinovat si singurul om pe care l-a iertat

Argentina CM 2018 Cupa Mondiala diego maradona Franta Cupa Mondiala 2018
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 01 Iulie 2018, 16:43
Data actualizarii: Duminica 01 Iulie 2018, 16:59

Diego Maradona a comentat eliminarea Argentinei de la Mondial, dupa 3-4 in fata Frantei, in optimile de finala.

Omul care i-a adus Argentinei ultimul titlu mondial, Diego Maradona, acum in varsta de 57 de ani, s-a declarat dezamagit de prestatia conationalilor sai si a incercat sa explice jocul slab.

Din punctul de vedere al lui Maradona, principalul vinovat a fost Sampaoli, chiar daca nu i-a pronuntat numele.

Maradona este de parere ca echipa a fost alcatuita gresit si ca tactica de la meciul cu Franta a fost eronata.

 "Zici ca lumea venea la film, nu la meci. Era cronica unei morti anuntate. Nu ai ce sa mai salvezi acum, s-a mai dus un Mondial. L-am vazut cum a trecut pe langa noi si n-am ramas cu nimic. Francezii l-au tinut bine pe Messi, nu putea castiga nici un duel. Dar se stia asta. Totul a fost previzibil. Nu avem o echipa omogena, consistenta. Se vedea dupa primul 11 ca Pavon, Messi si Di Maria trebuiau sa atace. Dar ei nu sunt atacanti de careu, ei mai mult creeaza faze. Trebuia un numar 9.

Argentina a iesit la atac cu Franta fara sa vrea. A comis si eroarea de a-i lasa mult spatiu lui Mbappe, care e precum Caniggia in tinerete", a fost reactia marelui Diego, pentru presa din tara sa natala.

Pe de alta parte, Maradona a tinut sa precizeze ca Messi a fost "foarte singur".

"L-am vazut foarte singur pe Messi, departe de poarta. Daca l-au pus sa joace ca numar 9, tot el trebuia sa si finalizeze. Poate ca ne-am inselat cu privire la banca nationalei. Federatia trebuie sa analizeze si sa ia masuri", a mai spus el.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!