Echipa lui Mirel Rădoi a spulberat Bașakșehir, scor 3-1 (5-1 la general) și s-a calificat în premieră în istorie în grupele unei competiții europene la capătul unui meci perfect interpretat tactic de fostul selecționer, în care publicul a avut un rol important și în care absolut fiecare jucător s-a ridicat la înălțime.
- Cum a venit marele succes de pe "Ion Oblemenco"?
Rădoi, impresionant tactic
Neînvins și lider în Superligă, antrenorul oltenilor a folosit meciul cu Petrolul pentru a capacita fanii înaintea returului de foc cu echipa din Turcia, apoi s-a asigurat că el și staff-ul tehnic pe care-l conduce își fac treaba.
Craiova a început prost, cu un gol norocos al adversarului în minutul șapte, însă tehnicianul nu s-a abătut de la planul tactic pe care l-a creionat foarte inspirat înaintea returului de joi seară. A fost vizibilă tendința gazdelor de a pune presiune pe flancul drept al apărării turcilor, acolo unde Nicușor Bancu a făcut absolut tot ce a vrut cu Ebosele și a oferit două pase decisive în prima repriză la golurile semnate de Cicâldău și Baiaram.
La adăpostul victoriei din tur, cu 2-1 pe tabelă la pauză, Rădoi a știut să absoarbă presiunea unui oponent supraevaluat în partea a doua, a cedat posesia și s-a folosit de inteligența tactică a lui Băluță și Teles pentru a nu-și expune inutil linia de fund. O parte a doua care a curs exact cum a dorit fostul căpitan din Ghencea: fără ocazii la poarta lui Isenko și cu șanse pe contraatac. A nimerit și schimbările, cu Anzor și Nsimba colaborând excelent la golul de 3-1, care a pus capăt oricărei speculații privind echipa care merge în grupa din Conference League.
Public oltean de nivel european
Rar s-a întâmplat să existe o simbioză atât de adâncă între jucători și fanii lor într-un meci european decisiv al unei formații românești, dar ceea ce s-a întâmplat joi seară pe "Oblemenco" arată că Universitatea Craiova e gata de un sezon istoric, început la superlativ și cu premise care aduc aminte de Craiova Maxima.
Aproape 28.000 de oameni s-au adunat în inima Craiovei pentru a sărbători un moment istoric și fiecare dintre ei, cu Peluza Nord pe post de primă voce, a participat la marele succes contra lui Bașakșehir. Momentele zero? Reacția de după golul de 1-0 al turcilor, venit întâmplător, când un întreg stadion a început să cânte din ce în ce mai tare pentru a le reoferi eroilor din teren încrederea pierdută odată cu autogolul ghinionist al lui Badelj.
Răsplătiți de golurile lui Cicâldău și Baiaram, fanii au continuat recitalul în repriza a doua, iar un alt moment elocvent s-a petrecut la jumătatea acesteia, când Carlos Mora a greșit o preluare ușoară pe un atac promițător. Tribuna a izbucnit în aplauze și încurajări la adresa costaricanului, conștientă de rolul decisiv pe care-l are de jucat într-un retur în care oltenii pur și simplu nu aveau loc de greșeală.






