Totul despre adversara Craiovei din Conference League. Cine e Zorya Luhansk, echipa ucraineană din regiunea distrusă de ruși  

CSU Craiova Conference League Ucraina Zorya Luhansk Zorya Luhansk - CSU Craiova Conference League
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 04 August 2022, 15:30
Data actualizarii: Joi 04 August 2022, 15:01

Zorya Luhansk - CSU Craiova se va juca joi, 4 august, de la 20:30.
 

Meciul se va disputa pe Arena Lublin, din orașul polonez Lublin, pentru că regiunea din Estul Ucrainei, unde își avea casa echipa, se găsește sub ocupație de facto a militarilor Republicii Populare Lugansk, o mișcare secesionistă care este recunoscută doar de Federația Rusă și de aliații acesteia și este ajutată direct de armata rusă.

Dacă va trece în dublă manșă de Zorya Luhansk, Universitatea Craiova va întâlni învingătoarea dintre FC Lugano (Elveția) și Hapoel Beer Sheva (Israel), în play-off-ul pentru accederea în grupele Conference League.

FC Zorya Luhansk

Data înființării - 1923, fondată de către muncitorii de la Luhanskteplovoz, fabrica de locomotive din oraș

Denumirea completă -  FC Zorya Luhansk (ФК «Зоря» Луганськ)

Stadion - Avanhard Stadium, Luhansk (22.300 locuri) / clubul s-a mutat pe Slavutych-Arena, Zaporizhzhia (12.000 de locuri), după izbucnirea războiului din Donbas, în 2014 / din cauza invaziei ruse din februarie 2022, meciul cu Craiova se va juca la Lublin, în Polonia, pe un stadion de 15.300 de locuri, inaugurat în 2014

Antrenor - Patrick van Leeuwen (52 ani) / a fost mijlocaș la Sparta Rotterdam (1991-1994) și Helmond Sport (1994-1995) / a lucrat pentru cluburile Feyenoord (2000-2006 / juniori), Șahtior Donețk (2006-2013 / juniori), Kairat Almaty FC (2013-2015 / director tehnic), Maccabi Tel Aviv (2016-2020 / directorul academiei), Maccabi Tel Aviv (2020-2021), Zorya Luhansk (2022)

Valoare lot - 13.80 milioane de euro (față de Craiova, 17.90 milioane de euro)

Cei mai valoroși jucători - Vladyslav Kabaev (1.5 milioane de euro), Oleg Danchenko (1.2 milioane de euro), Sergiy Buletsa (1.2 milioane de euro), Mykyta Shevchenko (1 milion de euro), Yegor Nazaryna (1 milion de euro) / Cei mai bine cotați jucători de la Craiova sunt Andrei Ivan (1.8 milioane de euro), Nicușor Bancu (1.7 milioane de euro), Elvir Koljic (1.5 milioane de euro), Jovan Markovic (1.2 milioane de euro), Raul Silva (1 milion de euro), Sergiu Hanca (1 milion de euro)

Palmares intern - campioană în prima ligă a URSS (1972) și finalistă a Cupei URSS (1974, 1975) / finalistă a Cupei Ucrainei (2015-2016, 2020-2021)

Cele mai bune rezultate din cupele europene - participantă în grupele Europa League, în sezoanele 2016-2017 (locul 4), 2017-2018 (locul 3), 2020-2021 (locul 3) / participantă în grupele Conference League (2021-2022, locul 3)

Confruntările cu echipele românești - 0

Sezonul trecut - Zorya a intrat direct în turul trei preliminar din Conference League / Sezonul trecut, campionatul din Ucraina a fost întrerupt după ce Rusia a atacat țara vecină /La momentul agresiunii armate, echipa se afla pe locul 4 în clasament, cu 36 de puncte în 18 etape, după Șahtior Donețk (47p), Dinamo Kiev (45p) și Dnipro-1 (40p) / În Cupa Ucrainei, trebuia să joace cu Metalist Harkov, în sferturile de finală, dar competiția a fost stopată

Situația actuală - campionatul se reia pe 23 august, dar meciurile se vor juca doar pe stadioane din zona de Vest a țării, în condiții de securitate sporite / Zorya nu a mai jucat un meci oficial din data de 12 decembrie 2021, dar în ultima lună a jucat amicale cu Legia Varșovia (1-2), Legionovia Legionowo (4-1), Korona Kielce (4-1) și Polessya Zhitomir (5-3)    

Supranume / culori - "Muzhyky" ("Bărbații") / alb și negru

Finanțare - deținut de politicianul și afaceristul ucrainean Yevhen Heller, din 2009 / acesta deține "Ukrsplav", cea mai mare companie din Ucraina de reciclare a metalelor neferoase

Particularități ale lotului - după ce FIFA a dat voie jucătorilor din Ucraina să-și găsească alte angajamente, Zorya a pierdut unii dintre cei mai buni fotbaliști din lot, printre care Denys Favorov (Wieczysta Cracovia), Juninho (Pafos FC), Artem Gromov (SK Dniptro-1), Dmytro Khomchenovskyi, Vitaliy Vernydub (Bryvbas Kryvyi Rig) și Vladyslav Yemets (Kolos Kovalivka) / În acest moment, lotul este alcăuit din câțiva jucători din sezonul trecut, cărora li s-au adăugat juniori împrumutatți de la Dinamo Kiev și tineri din propria academie /  cei mai experimentați jucători din lot sunt Oleksandr Hladkyi, Vladyslav Kabayev, Vyacheslav Churko, Denys Bezborodko, Oleh Danchenko / din cauză că nivelul de pregătire al echipei și valoarea lotului rămân necunoscute, Zorya poate fi cel mai periculos adversar al echipelor românești din Conference League

Primul "11" probabil - Mykyta Shevchenko (Ucraina, 191cm) - Oleh Danchenko (Ucraina, 180cm), Maksym Imerekov (Ucraina, 186cm), Ihor Snurnitsyn (Ucraina, 180cm), Roman Vantukh (Ucraina, 176cm) - Akhmed Alibekov (Ucraina, 182cm), Mykola Mykhaylenko (Ucraina, 182cm) - Cristian (Brazilia, 179cm), Serhiy Buletsa 9Ucraina, 173cm), Maksym Lunyov (Ucraina, 184cm) - Oleksandr Hladkyi (Ucraina, 188cm)

Foto - FC Zorya Luhansk (FB)

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!