FOTO Saburtalo Tbilisi - FCSB 1-0. Vedetele lui Becali, la pământ! Totul se decide la București

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 21 Iulie 2022, 20:55
Data actualizarii: Joi 21 Iulie 2022, 21:01

FCSB a pierdut meciul tur contra lui Saburtalo Tbilisi, din deplasare, scor 0-1, în turul doi preliminar din Conference League.

21-07-2022 20:57

FCSB pierde contra lui Saburtalo, iar totul se decide la București

Saburtalo a fost echipa cu inițiativa încă din startul meciului, când Sikharulidze și Gocholeishvili au adus pericol la poarta lui Târnovanu. Prima șansă a lui FCSB a venit abia în minutul 26, când Cordea a avut un șut blocat.
 
Cu o apărare depășită de multe ori, în special în flancuri, FCSB s-a văzut condusă din minutul 51, când Levan Nonikashvili a marcat cu un șut din marginea careului, pe jos, la care Târnovanu nu a putut interveni.
 
În prelungirile primei reprize, Ovidiu Popescu a comis o gafă uriașă, trimițând direct la un adversar în propriul careu, însă FCSB a scăpat cu fața curată, iar scorul pauzei a fost 1-0 pentru Saburtalo.
 
Partea secundă a început furtunos, cu ocazii mari de ambele părți. Târnovanu a intervenit excelent în mai multe rânduri, în timp ce Cordea și Coman, care a nimerit și bara, au avut cele mai mari șanse de a înscrie din tabăra vicecampioanei României.
 
Ambele formații puteau înscrie în partea secundă, însă s-a încheiat 1-0 pentru Saburtalo, iar calificarea se va decide la retur, pe Arena Națională, joi, 28 iulie, de la 20:30.
21-07-2022 20:35

Saburtalo Tbilisi - FCSB 1-0

Min. 90+5: Final! Saburtalo - FCSB 1-0.

Min. 86:
Schimbare la FCSB: iese Cordea, intră Oaidă.

Min. 86:
Schimbare la FCSB: iese Haruț, intră Ianis Stoica.

Min. 72:
Ocazie Saburtalo! Sikharulidze primește o centrare excelentă din flancul stâng și trimite cu capul de lângă Tamm, însă mingea trece departe de poartă.

Min. 69: A doua schimbare la FCSB: iese Octavian Popescu, intră Ivan Mamut.

Min. 68: Ocazie FCSB! Coman șuteză puternic din afara careului, însă portarul lui Saburtalo plonjează excelent și respinge.



Min. 65: Ocazie FCSB! Cordea șutează periculos la colțul scurt, dar Megrelishvili respinge în corner.



Min. 56: Bară FCSB! Coman primește în careu de la Cordea, șutează din prima, dar nimerește bara.



Min. 53: Ocazie Saburtalo! După un corner al gazdelor, Dawa trimite cu capul către propria poartă, dar Târnovanu se întinde și respinge.



Minutul 49: Ocazie FCSB! Cordea centrează în careu pentru Coman, al cărui șut din apropierea porții este blocat chiar de Florin Tănase, aflat pe traiectoria mingii.



Min. 48: Ocazie Saburtalo! Flancul stâng al defensivei lui FCSB este din nou depășit, mingea ajunge în centrul careului, de unde Sikharulidze șutează periculos, dar Târnovanu respinge cu piciorul.



Min. 46: Start în repriza secundă! La pauză, Florinel Coman îl înlocuiește pe Edjouma.

Min. 45+3: Pauză! Saburtalo - FCSB 1-0.

Min. 45+2:
Ovidiu Popescu dă pe lângă minge în propriul careu și balonul ajunge la un adversar. Faza se încheie cu un șut periculos al lui Tabatadze, care este respins de Târnovanu.




Min. 41: GOL Saburtalo!
Levan Nonikashvili înscrie cu un șut pe jos de la aproximativ 20 de metri, la care Târnovanu nu poate să intervină.





Min. 40:
Ocazie FCSB! Edjouma șutează în forță din apropierea careului advers, dar portarul lui Saburtalo respinge în față, unde nu se află niciun jucător al lui FCSB.

Min. 36: Gocholeishvili trece ușor de Ovidiu Popescu în bandă și centrează în careu, dar Sikharulidze reia imprecis cu capul de lângă Dawa.

Min. 31: Ocazie FCSB! Vicecampioana scapă pe un contrac trei contra trei, Olaru îi pasează în dreapta lui Cordea, care pătrunde în careu și șutează în forță, însă portarul lui Saburtalo respinge în corner.



Min. 26: Prima ocazie pentru FCSB! Octavian Popescu centreză bine din flancul stâng în centrul careului, însă șutul lui Andrei Cordea este blocat.



Min. 22: FCSB are prima fază importantă de atac. Olaru trece spectaculos de un adversar în marginea careului și centrează puternic în careu pentru Tănase, însă georgienii resping.






Min. 17: Gocholeishvili trece ușor de Octavian Popescu în marginea careului celor de la FCSB, însă fundașul dreapta al lui Saburtalo șutează ulterior slab.

Min. 11: Ocazie Saburtalo! Tabatadze trece de Edjouma și pasează în drepta, la Jinjolava, care centrează în careu pentru Sikharulidze. Atacantul gazdelor lovește cu capul de lângă Tamm, dar peste poartă.



Min. 9:
Saburtalo accelerează și se apropie de poarta lui Târnovanu, însă Tabatadze este blocat de Dawa.

Min. 1: Începe meciul!

21-07-2022 17:36

Saburtalo - FCSB | Echipele de start

Saburtalo: Megrelishvili - Gocholeishvili, Kakubava, Chaduneli, Jinjolava - Kardava, Nonikashvili - Tabatadze, Sikharulidze, Guliashvili - Sikharulidze
Rezerve: Kurdadze, Mamatshashvili, Goshteliani, Mamageishvili, Geguchadze, Mamageishvili, Da Fonseca Souza, Kokosadze, Mioc
Antrenor: Lasha Nozadze

FCSB: Târnovanu - Haruț, Dawa, Tamm, Ov. Popescu - Șut, Edjouma - Cordea, Olaru, Oct. Popescu - Tănase
Rezerve: Vlad, Coman, Stoica, Lixandru, Achim, Oaidă, Pantea, Bouhenna, Musi, Mamut
Antrenor: Toni Petrea
21-07-2022 14:00

Saburtalo Tbilisi - FCSB, LIVE TEXT, de la 19:00

FCSB a plecat în această dimineață în Georgia pentru a disputa primul meci din dubla manșă cu Saburtalo Tbilisi - imagini în galeria foto de mai jos. 

După ce a fost crititcat de Gigi Becali, Sorin Șerban nu a fost păstrat în lot pentru partida din Georgia și nu a făcut miercuri dimineață deplasarea. 

Șerban fusese titular în partida cu U Cluj (1-1) de pe Arena Națională, dar a fost înlocuit cu Ovidiu Popescu.

 "Roș-albaștrii" au intrat direct în turul al doilea preliminar pentru calificările în grupele Conference League.

În partidele preliminare, pe lângă FCSB, sunt prezente și CFR Cluj, proaspăt eliminată din calificările pentru Liga Campionilor, Sepsi OSK și Universitatea Craiova.

FCSB va debuta în sezonul 2022-2023 al UEFA Europa Conference League pe terenul celor de la FC Saburtalo, din Georgia.

Aceștia au trecut de FK Partizani Tirana după ce au pierdut pe teren propriu, scor 1-0 și au câștigat la Tirana, după loviturile de departajare, cu 5-4 (1-0 după 90 de minute).

Partida dintre Saburtalo și FCSB se va disputa joia viitoare, pe stadionul Tengiz Burjanadze, din Gori, începând cu ora 19:00.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!