”O viteză mai mare decât la meciul cu Chelsea”. Mihai Stoica, entuziasmat de interesul fanilor pentru FCSB - Viking

Mihai Stoica FCSB FCSB - Viking Conference League Mihai Stoica
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 16 August 2022, 22:03
Data actualizarii: Marti 16 August 2022, 22:04

Mihai Stoica, managerul general al FCSB-ului, s-a arătat entuziasmat de interesul ridicat al fanilor vicecampioanei pentru meciul cu Viking, din play-off-ul Conference League. Partida poate fi urmărită joi, de la ora 21:30, în direct pe PRO TV ȘI VOYO.

Chiar dacă UEFA a închis cele două peluze de pe Arena Naționale, FCSB poate pune în vânzare aproximativ 30.000 de tichete pentru partida cu Viking. În primele minute, oficialii clubului au vândut deja peste 6.000 de bilete.

Mihai Stoica: ”A fost o viteză mai mare decât la meciul cu Chelsea”

„Când am intrat în emisiune aveam 15.100 de bilete vândute. În jur de 30.000 e maximul posibil. Măcar concesia asta a făcut-o UEFA, am făcut noi adresă. Nu am fentat nimic.

Fiind închise peluzele, am forțat puțin. De regulă, când se închide peluza, se închide peluza gazdelor. Având în vedere că eram obligați să băgăm 200 de suporteri norvegieni și să pierdem 1.5000 de locuri cu zona tampon... era chiar urât. 

Ei vor sta în Peluza Nord, unde a fost steagul ăla. Nici acum nu înțeleg ce simbol a fost... când delegatul partidei și ofițerul de securitate strâng mâinile tuturor celor implicați și spun: 'Felicitări!', iar a doua zi te trezești cu raport de rasism, te întrebi ce a fost. Au spus să scoatem steagul și l-am scos în câteva secunde. N-a fost niciun simbol. Mă rog, n-are nicio importanță.

Probabil vom opri vânzările online ca să mai păstrăm ceva și la case. Sunt pensionari care vor să vină cu nepoții la meci. În primele 31 de minute au fost 6.000 de bilete vândute. A fost o viteză mai mare decât la meciul cu Chelsea, care era record. E mare lucru să poți să intri cu telefonul la meci. Eu mereu m-am luptat ca să facem facilitatea asta”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Suporterii de la Peluza Nord și-au anunțat prezența la meciul FCSB - Viking

FCSB a fost sancționată de UEFA cu amenzi în valoare totală de peste 45.000 de euro și închiderea ambelor peluze la meciul cu Viking, după incidentele de la partida cu Dunajska Streda.

„Peluza Nord Steaua” a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că va ocupa locurile de la tribuna II, inelele doi și trei.

„Joi vom sta la Tribuna II, inelele doi și trei! Vă așteptăm alături de noi, pe stadion, să încurajăm echipa! Turul european al stadionului continuă... Sperăm să se oprească aici și să revenim toți unde ne este locul, în peluză”, a fost mesajul postat de cei de la Peluza Nord pe contul de Facebook.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!