VIDEO EXCLUSIV Câți bani a încasat Gigi Becali după FCSB - Anderlecht: „Nu regret prețurile!”

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 16 Septembrie 2022, 16:25
Data actualizarii: Vineri 16 Septembrie 2022, 23:58

FCSB s-a duelat cu Anderlecht în al doilea meci din grupele Conference League. Partida de pe Arena Națională s-a terminat 0-0, roș-albaștrii obținând primul punct în competiție.

FCSB s-a confruntat cu belgienii de la Anderlecht alături de aproximativ 30.000 de suporteri în tribune, iar Gigi Becali, finanțatorul trupei din Berceni, a spus câți bani a încasat din vânzarea biletelor.

Becali: „De ce să regret prețurile”

„Nu, am obținut vreo 600.000 de euro din bilete. De ce să regret prețurile? Pentru ce? Și dacă puneam mai puțin, tot atâția veneau, crezi că pentru un om e mare lucru să dea 30-40 de euro?

(n.r. cu Dunajska și Viking au fost mai mulți la stadion) E adevărat, a fost emulația aia, își doreau oamenii, domnul Mironică, vrei să vezi un meci, dai 30 de euro, nu e mare lucru. Eu trebuie să scot banii. 

Dacă vreau să fac și acum vreau să fac o echipă, acum a început să fie ca înainte, pe unde merg opresc oamenii: 'nea Gigi, facem, dregem'. Într-un fel, și din dragoste pentru oameni.”, au fost cuvintele lui Gigi Becali la PRO ARENA, în cadrul emisiunii Ora Exactă în Sport.

FCSB - Anderlecht 0-0

După acest rezultat de egalitate, FCSB se află pe a treia poziție cu un punct în două meciuri, în timp ce Anderlecht se situează pe a doua poziție, cu patru puncte în două partide.

În următoarea confruntare, FCSB se va întâlni cu Universitatea Craiova (18.09.2022, ora 21:30) și FC Argeș (01.10.2022, ora 18:00), în timp ce Anderlecht se va întâlni cu Kortjrik (18.09.2022, ora 22:00) și cu Charleroi (02.10.2022, ora 14:30).

Programul lui FCSB în grupele Conference League:

  • Runda 3: 6 octombrie, 19:45: Silkeborg - FCSB
  • Runda 4: 13 octombrie, 22:00: FCSB - Silkeborg
  • Runda 5: 27 octombrie, 19:45: Anderlecht - FCSB
  • Runda 6: 3 noiembrie, 22:00: FCSB - West Ham
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!