"Personal, simt că am făcut un meci foarte bun. Evident, am mai avut câteva ocazii din care ar fi trebuit să înscriu. Însă, per ansamblu, cred că ar trebui să fim mândri de jocul nostru. Trebuie să luăm lucrurile bune din acest meci şi să mergem înainte. 

Assad Al Hamlawi e convins, după Craiova - Getafe: ”Am fost echipa mai bună”

Eu cred că noi am fost echipa mai bună astăzi. Evident, au pus şi ei presiune pe noi în anumite momente, dar cred că am jucat mai bine decât ei per ansamblu şi am avut ocazii mai clare. Ar fi trebuit să câştigăm, am făcut o singură greşeală şi ne-au taxat. Este o învăţătură pentru noi, trebuie să ne îmbunătăţim jocul", a afirmat el la postul DigiSport.

Autorul golului Universităţii Craiova a menţionat că el şi colegii săi nu au fost surprinşi de jocul adversarilor.

"La gol a fost un instinctul de a şuta pe poartă şi am marcat. Dacă ei ne-au surprins cu ceva? Nu, nu pot spune asta. Se poate observa calitatea individuală a jucătorilor lor, au un standard mai ridicat în general. Însă nu a fost ceva ieşit din comun care să ne ia prin surprindere. Cred că ne-am descurcat destul de bine în faţa lor. Azi am arătat că suntem într-o formă bună. 

Ne-am dezvoltat mult şi, aşa cum am spus, trebuie să luăm părţile bune din acest meci, să ne perfecţionăm punctele tari şi să corectăm greşelile", a explicat Assad Al Hamlawi, citat de Agerpres.

Universitatea Craiova a terminat la egalitate cu echipa spaniolă Getafe CF, 1-1 (0-0), loc joi seara, pe Stadionul ''Ion Oblemenco'' din Craiova, în prima etapă a competiţiei de fotbal Conference League.

Campioana României a fost destul de aproape de victorie mare, dar a plătit pentru un moment de neatenţie. Atacantul palestinian Assad Al Hamlawi (59) a deschis scorul pentru gazde, iar mijlocaşul sârb Nemanja Gudelj a marcat golul madrilenilor (81).

În continuare, Universitatea Craiova va juca în Conference League în deplasare cu Inter d'Escaldes (22 octombrie), pe teren propriu cu Egnatia (5 noiembrie), în deplasare cu Brighton (26 noiembrie), în deplasare cu Kairat Almatî (10 decembrie) şi acasă cu FC Copenhaga (17 decembrie).