Fotbalistele vor primi fiecare aproape 250.000 de dolari, deși nu au jucat niciun meci
Echipa națională masculină a SUA a ajuns până în faza optimilor de finală la competiția pe care a organizat-o împreună cu Mexic și Canada, iar suma care i-a revenit după împărțirea banilor a fost de 16 milioane de dolari. Presa americană a anunțat că, conform regulii care prevede premiere comună pentru fotbaliștii de ambe sexe, implementată în 2022, după mai multe procese intentate de fotbaliste, suma va fi împărțită într-un mod greu de justificat într-o altă țară decât în SUA.
US Soccer va rămâne cu 20% din această sumă, iar 80% din bani vor fi împărțiți egal (40%) între cele două reprezentative de seniori. Fiecare lot va primi câte 6.4 milioane de dolari, iar fiecare jucător / jucătoare va fi premiat cu 246.153,85 dolari.
FIFA crește artificial fondul de premiere la următorul Mondial feminin
Aceeași metodă de împărțire va fi folosită și la Cupa Mondială Feminină din 2027, unde premiile vor fi însă mult mai mici. La ultimul mondial feminin, câștigătoarea a luat acasă doar 10.5 milioane de dolari.
Premiile totale oferite de FIFA au ajuns la suma istorică de 110 milioane de euro, în creștere față de 80 de milioane de dolari la ediția precedentă, dar o parte din sumă a fost acoperită din bani transferați din conturile forului mondial, pentru că încasările din bilete, marketing și sponsorizări abia au putut acoperi cheltuielile totale de organizare, în cuantum de 570 de milioane de dolari.
Pentru ediția care se va juca în Brazilia, anul viitor, FIFA vrea din nou creșterea fondului de premiere la 1 miliard de dolari, deși nu s-au înregistrat încă creșteri la fel de generoase în privința încasărilor din sponsorizări.
Mulți consideră că fotbalistele din SUA au parte de descriminare pozitivă
Ca o comparație, Cupa Mondială masculină din 2026 a avut încasări de 15 miliarde de dolari, dar fondul de premiere a fost de doar 871 de milioane de dolari (5.80%), iar campioana Spania a primit puțin peste 50 de milioane de dolari. Cupa Mondială feminină din 2023 a avut încasări totale de 1.17 miliarde de dolari, iar fondul de premiere a fost de 110 milioane de dolari (9.40%), iar campioana a primit 10.5 milioane de dolari.
Conform acestor calcule, fotbaliștii de sex masculin au fost discriminați când a fost vorba de împărțirea banilor pe care i-au produs. În SUA, decizia de a împărți banii câștigați la competițiile internaționale a scindat opinia publică pe considerente politice, mulți considerând că fotbaliștii sunt discriminați, din moment ce jucătoarele au parte, pe lângă aceste premieri, și de alte beneficii, precum concediu de maternitate, salariu minim garantat de negocierea colectivă sau asigurare medicală plătită direct de federație.
Foto - Getty Images











