Iosif Rotariu, finalist cu Steaua în Cupa Campionilor Europeni 1989 și participant cu România la Campionatul Mondial din 1990, unde l-a anihilat pe marele Maradona, vorbește în interviul de față despre experiența lui la Galata, despre barajul din această lună cu Turcia și despre derby-urile cu Dinamo de la finalul anilor 80.
Ce mai faceți? Cum mai stați cu antrenamentele?
Eu lucrez la departamentul de scouting al lui Gică Hagi, de la Constanța, pe zona de vest.
Da, da, știu. Eu vă întrebam de antrenamentele dumneavoastră.
Fac 64 de ani, nu mai e ce-a fost.
Nu mai merge?
Mă liniștesc un pic. Da, merge, dar mental e mai greu. Am și alte preocupări... Dar mai fac mișcare pe la sală, mai joc tenis de câmp.
Timișoara, pe drumul cel bun
Timișoara cum mai stă cu sportul, cu fotbalul?
Păi cu fotbalul acum e un proiect îndrăzneț și despre care cred că e foarte bun. Echipa stă bine, e pe locul 2 în Liga a treia, sper să promoveze anul acesta. Condițiile sunt foarte bune la club, cu un proiect pe termen lung, cu implicarea autorităților locale, în special a președintelui Consiliului Județean, domnul Simoni. Au și conducere tehnică bună, Dan Alexa, un antrenor cu experiență, fost mare jucător, e de aici din Banat.
Și nu v-au implicat și pe dumneavoastră?
Nu știu, vom vedea. Poate din vară.
Ați avut discuții, ceva?
Nu, nu, nu. Concrete nu.
Dumneavoastră sunteți și observator la meciuri sau nu?
Nu, nu.
Dar de ce nu v-ați băgat?
Asta mai îmi trebuia... Povești nemuritoare.
Păi de ce? Sunt mulți foști fotbaliști care activează ca observatori federali.
E treaba lor. Eu am altă gândire și nu vreau să creez discuții. Îmi văd de lucrurile mele mai bine.
Nu aveți relații cu federalii?
Mihai Stoichiță mi-a fost antrenor, ne-am întâlnit de foarte multe ori. Am vorbit cu dânsul, dar nu e domeniul meu.
Barajul cu Turcia: „Într-o singură manșă, e posibil orice”
Ce ziceți de meciul cu turcii? Avem vreo șansă?
Șanse există, că e o singură manșă și se poate întâmpla orice. Să fim realisti, plecăm cu șansa a doua. Știm care va fi atmosfera acolo, la Istanbul, știm că au fotbaliști care joacă la echipe importante în Europa. Sunt atuuri pentru ei, dar s-au mai văzut atâtea minuni în fotbal. Repet, într-o singură manșă, e posibil orice.
Deci avem nevoie de o minune.
Nu de minune, ci de șansă, de inspirație. Cum noi am pierdut atunci cu Slovenia în 2001, cu atâtea ocazii ratate, iar ei ne-au dat gol... Asta se poate întâmpla și acum.
Aveți încredere în cineva de la națională? Un jucător, doi?
Păi în primul rând în echipă. Un jucător nu poate să facă diferenta într-un asemenea meci. Întreaga echipă trebuie să funcționeze foarte bine, să fie foarte bine organizată. Faptul că domnul Mircea Lucescu a hotărât să rămână pe bancă în condițiile în care a avut probleme de sănătate înseamnă că are încredere. Îi știe mai bine, știe și fotbalul din Turcia, știe caracteristicile jucătorilor turci. Și atunci, dacă dânsul a rămas, înseamnă că are încredere. Mă bazez pe acest lucru.
Unde v-ați intersectat cu Mircea Lucescu în fotbal?
Nu prea ne-am intersectat. Cred că la un turneu în China, cu o selecționată divizionară, era Remus Vlad antenor, iar dânsul era director tehnic, coordonator. Am stat acolo trei săptămâni.
„Derbyurile Steaua – Dinamo erau ca finalele de Champions League!”
V-ați intersectat ca rivali, nu?
A, ca rivali, da. La derbyurile Steaua - Dinamo, sigur. Câte meciuri au fost... Adevărate finale în fiecare campionat. Erau ca finalele de Champions League.
Plus finale de Cupă.
Da, și finale de Cupă, și de campionat. Pai echipa care câștiga meciurile directe, ieșea campioană.
Cum era Mircea Lucescu atunci? Era mai nervos, mai calm?
Tot timpul a fost calm.
E o problemă că vom avea atacant din play-out?
Și dacă era în play-off, și dacă e în play-out, tot Bîrligea juca titular, pentru că a jucat foarte bine în ultima perioadă. Acum să vedem cine va fi lângă el, că mai e nevoie de încă unul sau doi atacanți. Poate Luis Munteanu...
Dar nu prea a jucat...
Da, nu prea a jucat. Poate Paraschiv de la Rapid. Alt atacant nu prea avem. Denis Drăguș e suspendat...
E o greșeală că a plecat Luis Munteanu acolo la o echipă mai mică din America?
Nu știu dacă e o greșeală. El știe ce a ales, știe ce e mai bine pentru el. Nu cred că e un campionat slab. S-a dus unde joacă Messi, unde joacă multe vedete. La câți fotbaliști de valoare sunt acolo, înseamnă că e un campionat puternic.
„Jucătorii români nu prea au șanse să se transfere în campionatele mari”
Ziceam de echipă, DC United, că e mai modestă...
Când pleci din campionatul intern al României, la nivelul care este și cum ne-am prezentat în cupele europene, nu prea mai ai șansa să ajungi la echipe din campionate mai puternice.
Ați jucat în Turcia. Ce v-a marcat? Ce v-a impresionat acolo?
Și atunci, suporterii erau la fel ca acum. Fantastici. La fiecare meci, 35.000-40.000. Practic, plin stadionul, fie că jucam cu Fenerbahce, Beșiktaș, Trabzonspor sau cu echipa de pe ultimul sau penultimul loc. Numai la antrenamente veneau 2.000-3000 de oameni acolo, în Florya. Pasiunea dusă la extrem, ei trăiesc pentru fotbal. Asta m-a impresionat la ei, ceva ieșit din comun.
E atuul lor cel mare acum? Că joacă acasă?
Da, e un avantaj mare că joacă acasă și cu suporterii de partea lor.
Cum a ajuns căpitanul Galatei
Ați fost primul căpitan străin din istoria Galatei. Cum s-a întâmplat? Cum v-au pus?
Păi, fostul căpitan, Cuneyt, s-a retras din activitate și apoi s-a supus la vot noul căpitan al echipei.
Eram în cantonament și fiecare jucător a scris un nume pe care îl dorește. Și foarte mulți, aproape toți, m-au scris pe mine. Nu neapărat pentru faptul că eram un jucător peste ei, că erau jucători foarte mari acolo, ci comportamentul meu i-a determinat să mă voteze. Nu m-am certat cu nimeni, eram prieten cu toți, și cu masorii, cu toată lumea de acolo.
Vă respectau.
Da. Cred că ăsta a fost motivul pentru care m-au ales.
Și? Ați simțit așa o responsabilitate mai mare?
Da, am simțit și o presiune mai mare. La fiecare meci, când ieșeam de pe tunel, fiecare jucător trebuia să meargă în cele patru colțuri ale stadionului, la galerie, și să facă semnul Galatei acolo, să aplaude. Fiind căpitan, trebuia să ies primul. Normal, erau emoții. Plus că trebuia să merg la ședințele Consiliului de Administrație, unde îmi reprezentam echipa. Nu mergea ca la noi, să se ducă un jucător la presiune sau ceva.
Când mai revine fotbalul românesc la nivelul pe care era pe vremea lui Hagi, a dumneavoastră? Ce ar trebui să facem?
Ne gândim prea departe. Erau atunci finale de Cupa Campionilor. Cred că este imposibil să mai ajungem acolo.
Rotariu a câștigat cu Steaua București patru titluri (1987, 1988, 1989 și 1998), trei Cupe ale României (1987, 1989 și 1997) și o Supercupă a României (1987).
