România a aplcat o partitură defensivă la Istanbul, joi seara, care a funcționat până la un moment dat. Turcia a înscris o singură dată, iar tricolorii n-au mai reușit să egaleze și să ducă meciul în prelungiri. Susținuți de fani din toată România, elevii lui Mircea Lucescu au ratat șansa de a menține flacăra speranței aprinsă în vederea unei partide cu calificarea pe masă.

Marți, Turcia va întâlni Kosovo, în deplasare, în finala pentru biletele la Campionatul Mondial. Drăgușin și colegii lui vor înfunta Slovacia, în deplasare, într-un meci amical. Ultima dată când România a jucat la un CM datează din 1998, când prima reprezentativă era antrenată de Anghel Iordănescu, iar în teren jucau Hagi, Popescu sau Dan Petrescu.

Cum le-au mulțumit tricolorii românilor după 0-1 cu Turcia

Ca un semn de mulțumire pentru susținere, tricolorii au transmis prin intermediul FRF un mesaj pentru toți suporterii.

"Seara trecută, la Istanbul, am simțit din nou dragostea și susținerea voastră din primul până în ultimul minut. Deși rezultatul final nu a fost cel pe care l-am dorit cu toții, sprijinul vostru din tribune a fost, ca de fiecare dată, la înălțime.

Regretăm profund că nu am reușit să ne întoarcem cu un rezultat pozitiv care să răsplătească efortul vostru și pasiunea cu care ne-ați susținut.

Gândurile noastre se îndreaptă și către cei peste 4 milioane de români din fața televizoarelor, care au trăit cu sufletul la gură fiecare fază. Cifra aceasta ne onorează, dar ne și obligă. Avem o datorie morală uriașă față de voi toți. Acum, trăim multă tristețe, dar și o dorință imensă de a corecta greșelile și de a vă oferi bucuria pe care o meritați. Lupta continuă, iar unitatea acestui grup rămâne neclintită. 

Avem nevoie de voi să ne ridicăm și să facem România fericită", au transmis jucătorii naționalei, într-o postare pe pagina de Facebook a celor din Federația Română de Fotbal.