Unu, doi, trei, patru. Numărăm în continuare, că la asta ne pricepem. Treizeci și doi. Atât va dura - minim - între 1998 și 2030, când România ar putea reveni la Cupa Mondială de fotbal.
Bani spălați, furați, partide trucate, tranzacții dubioase, personaje fără de scrupule, oameni dezinteresați și chiar necunoscători de fotbal, scuze, acte de corupție, schimbări de regulament în zi de alegeri prezidențiale de federație, dezamăgiri, ratări, bare, șuturi trimise de Nicolae Stanciu, unul, în vinclu, altul, în bară, ani fără participare la Mondial - pe toate le știm număra și am învățat să o facem, parcă, mai bine decât oricine.
Numărăm împreună și ajungem la minimum treizeci și doi de ani fără participare la Mondial
Noi îi înțelegem pe ei, ei ne înțeleg pe noi, dar, de la atâta înțelegere între noi și toată lumea, trece peste o treime de secol și România nu ajunge la niciun Mondial, din 1998.
Nu suntem în stare să supărăm. Să jenăm. Să presăm. Să ne dominăm adversarele. Să forțăm măcar zece minute, riscant, în Turcia, într-un meci în care nu aveam prea multe de pierdut, măcar de la 1-0. Să ne recăpătăm statutul de echipă cu însemnătate în fotbalul mondial.
Suferim în spațiul mioritic din prea multe motive, dar, în cazul echipei naționale de fotbal, sunt două de evidențiat, după încheierea neoficială a mandatului târziu al selecționerului Mircea Lucescu la echipa națională.
- Ne place prea mult jocul paselor de vină
Dacă Rațiu ar fi fost mai atent, dacă Hagi nu ar fi încercat un șut cu latul la colțul scurt, auzim din gura selecționerului Mircea Lucescu, în conferința de presă organizată după meci.
Ca să ilustrez inutilitatea discursului de această manieră, continui șirul început de unul dintre cei mai respectați foști fotbaliști și antrenori din istoria fotbalului românesc. Dacă nu am fi cedat psihic la Zenica într-o manieră mai alarmantă decât am făcut-o la Istanbul, într-un meci de o greutate mai mare.
Dacă ar fi simțit jucătorii că Mircea Lucescu reușește și în preliminariile pentru Mondial să continue stilul ofensiv, imprimat echipei naționale în jocul prestat în Seria C din Liga Națiunilor.
Dacă am fi dezvoltat strategii diverse pentru a contracara o echipă ca a Turciei, și să nu ne bazăm doar pe o apărare supraaglomerată, prea sufocată și obosită ca să mai aibă inspirație pe contre.
Dacă Dennis Man ar fi avut inspirația să nu își aranjeze jambierele tocmai când ne apăram, pentru a nu-l pune pe Andrei Rațiu într-o poziție de 1-la-1.
Dacă Andrei Rațiu nu ar fi privit o secundă în flancul drept, interval în care Feri Kadioglu a văzut, a sprintat și a exploatat spațiul central rămas liber.
Sunt, în definitiv, greșeli omenești, dar unele sunt de moment, uneori, inevitabile, iar altele, sistemice, care pot fi prevenite, chiar dacă nu de către un singur om, ci prin efortul susținut și îndrăzneț al unui colectiv care își dorește schimbare, progres.
- Nu schimbăm nimic, nici atunci când observăm că pierdem
În urmă cu 25 de ani, pierdeam calificarea la Mondialul din 2002, după o remiză, 1-1, cu Slovenia, pe o ploaie greu de uitat, abătută asupra vechiului Stadion Ghencea.
Antrenorul Gheorghe Hagi termina meciul, în disperare de cauză, cu un sistem 4-1-5, avându-i, în ultimele zece minute ale jocului, în teren, pe atacanții Mihalcea, Pancu, Adrian Ilie, Marius Niculae și Ionel Ganea.
La Istanbul, am avut o opțiune de atacant, Marius Coman, lăsată pe bancă. L-am avut pe Ianis Hagi scos, în contextul unui joc static, care striga după o abilitate de șut și de găsire a spațiilor mici, dar pe Valentin Mihăilă, caracterizat de sprinturi deosebite, dar și de preluări largi, ținut în teren.
Am avut doar două schimbări făcute până în minutul 87, dar golul a fost înscris în minutul 53.
Sigur, doar ghinionul barei a făcut ca Mircea Lucescu să nu fie considerat inspirat, prin introducerea lui Nicolae Stanciu.
Dar câteva minute în plus acordate creativității de care sunt capabili Baiaram și Miculescu poate că ar fi însemnat o altă doză de inspirație.
În fotbal poate că nu știm niciodată nimic, pentru că totul e doar un joc, oricum. Dar am învățat să numărăm.
