Sergio Ramos blochează transferul unui internațional român

Sergio Ramos blochează transferul unui internațional român Stranieri

Viitorul unui internațional român este incert, chiar dacă în urmă cu doar câteva zile s-a scris că este pe lista unui club uriaș din Europa.

Marius Marin își încheie contractul cu Pisa, iar italienii nu îi vor oferi o nouă înțelegere, după ce echipa a retrogradat. Astfel, Marius Marin încheie o etapă de 8 ani în cariera sa și este gata de o nouă provocare.

Preluarea clubului Sevilla de către Sergio Ramos ar bloca transferul lui Marius Marin

  • Sergio ramos

Presa internațională a scris în ultimele luni faptul că Sevilla este extrem de interesată de fotbalistul român, iar Antonio Cordon, directorul sportiv al andaluzilor a mers personal în Italia pentru a-l vedea la treabă pe jucătorul român, doar că vizita sa a coincis cu accidentarea urâtă suferită de Marin.

Chiar dacă fotbalistul s-a refăcut, șansele ca transferul la Sevilla să se mai concretizeze sunt aproape nule, iar problema nu este accidentarea. Clubul din La Liga, care a reușit să se salveze de la retrogradare, în penultima etapă a campionatului, s-a confruntat în ultima perioadă cu probleme financiare, motiv pentru care a fost scos la vânzare.

În mod surprinzător, conform presei spaniole, cel care a ajuns la un acord pentru preluarea unui pachet de acțiuni semnificativ ale clubului este Sergio Ramos, care odată ce ar urma să se instaleze în fotoliul de patron, ar dicta câteva schimbări importante. Printre acestea ar fi și înlocuirea directorului sportiv, Antonio Cordon, cel care ar fi insistat pentru transferul lui Marius Marin.

Sevilla se îndepărtează tot mai mult de pista Marin. Clubul Sevilla traversează, de fapt, câteva săptămâni foarte dificile. Salvarea în La Liga a fost obținută abia în penultima etapă a sezonului, datorită unei combinații de rezultate favorabile, iar în afara terenului, Sevilla trece printr-o adevărată perioadă de tranziție, cu Sergio Ramos posibil viitor proprietar al clubului.

Aceste schimbări vor duce la o reorganizare la nivel de conducere, iar Antonio Cordon, actualul director sportiv, urmează să plece la finalul sezonului. Aici se află, de fapt, cheia situației lui Marin: Cordon era cel care intenționa să îl aducă pe român în Andaluzia. Plecarea sa ar bloca astfel negocierile pentru mijlocaș”, a scris Quotidiano Sportivo.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!