Mai avem 28 de zile până la startul Mondialului din 2026 însă, într-un fel, evenimentul a început deja. Pentru că loturile anunțate, în fiecare zi, reprezintă un subiect savuros, mai ales când vorbim despre naționalele mari, pretendente la trofeu.
În această seară, i-a venit rândul lui Didier Deschamps (57 de ani) să declanșeze un veritabil „cutremur“ mediatic, în urma lotului anunțat pentru turneul final. Aici, selecționata „cocoșului galic“ e în grupa I și va întâlni, pe rând, Senegal (16 iunie), Irak (22 iunie) și Norvegia (26 iunie).
Fără Kolo Muani, Camavinga şi Chevalier
Spre deosebire de naționale precum Brazilia și Argentina, cu loturi extinse, de 55, Didier Deschamps a comunicat direct lotul final, format din 26 de jucători. Și surprizele sale sunt imense, potrivit news.ro.
În ceea ce va fi ultima sa competiție, în calitate de selecționer al Franței - e în funcție din 2012 – Deschamps i-a lăsat în afara lotului pe vedetele Randal Kolo Muani (Tottenham), Eduardo Camavinga (Real Madrid) și Lucas Chevalier (PSG).
Robin Risser (21 de ani), ales cel mai bun portar din Ligue 1, profită de ghinionul lui Lucas Chevalier, care a devenit rezervă la PSG la câteva luni după sosirea sa de la Lille, vara trecută. Chevalier era considerat o mare speranţă a fotbalului francez în poartă la începutul sezonului, înainte ca statutul său să fie pus sub semnul întrebării din cauza prestaţiilor slabe şi să fie înlocuit în poarta pariziană de rusul Matvey Safonov.
Franța va juca două meciuri amicale
Conform regulamentului FIFA, Deschamps va avea posibilitatea de a înlocui un jucător în caz de accidentare cu până la 24 de ore înainte de primul meci al echipei Franţei în Grupa I.
Înainte de a pleca spre baza lor de antrenament din Boston, francezii vor disputa două meciuri amicale împotriva Coastei de Fildeş, pe 4 iunie la Nantes, şi împotriva Irlandei de Nord, pe 8 iunie la Lille.
Lotul Franței pentru Cupa Mondială din 2026
*Portari: Mike Maignan (AC Milan), Robin Risser (Lens), Brice Samba (Rennes).
*Fundași: Lucas Digne (Aston Villa), Malo Gusto (Chelsea), Lucas Hernandez (Al-Hilal), Théo Hernandez (PSG), Ibrahima Konaté (Liverpool), Jules Koundé (Barcelona), Maxence Lacroix (Crystal Palace), William Saliba (Arsenal), Dayot Upamecano (Bayern).
*Mijlocași: N'Golo Kanté (Fenerbahçe), Manu Koné (AS Roma), Adrien Rabiot (AC Milan), Aurélien Tchouaméni (Real Madrid), Warren Zaïre-Emery (PSG).
*Atacanți: Maghnes Akliouche (Monaco), Bradley Barcola (PSG), Rayan Cherki (Manchester City), Ousmane Dembélé (PSG), Désiré Doué (PSG), Jean-Philippe Mateta (Crystal Palace), Michael Olise (Bayern), Kylian Mbappé (Real Madrid), Marcus Thuram (Inter).