OFICIAL Hazard a semnat! Clubul din Europa a făcut anunțul 

Thorgan Hazard Anderlecht Borussia Dortmund Campionate externe
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Joi 07 Septembrie 2023, 12:28
Data actualizarii: Joi 07 Septembrie 2023, 12:32

Anderlecht a anunțat un transfer important de la Borussia Dortmund. 

Thorgan Hazard (30 ani), fratele lui Eden Hazard, a semnat cu Anderlecht, după cum a anunțat oficial gruparea belgiană. Fotbalistul de la Borussia Dortmund a acceptat transferul în țara natală, care s-a realizat în jurul sumei de 4 milioane de euro. 

Jucătorul a semnat o înțelegere valabilă pe următorii trei ani. Decizia lui Hazard a venit din dorința de a primi minute de joc, în contextul în care a jucat doar șase minute într-un meci din Bundesliga în acest sezon. Hazard va evolua cu tricoul cu numărul 11. 

Cotat la 7 milioane de euro, Thorgan Hazard a crescut la Lens, iar apoi a fost cumpărat de Chelsea cu 500.000 de euro și împrumutat la Zulte Waregem și Borussia Monchengladbach, care l-a cumpărat cu 8 milioane de euro în 2015. A semnat cu Dortmund în 2019, în schimbul a 25 de milioane de euro, și a fost împrumutat în această iarnă la Eindhoven, de unde s-a întors în vară. 

  • 3 trofee a câștigat în carieră Thorgan Hazard, care are 47 de prezențe în naționala Belgiei și 9 goluri marcate. 
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!