'Bestia' Haaland, condiție clară pentru a semna cu Barcelona! Care e cerința atacantului 

Erling Haaland Barcelona Borussia Dortmund Campionate externe
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 15 Decembrie 2021, 16:34
Data actualizarii: Miercuri 15 Decembrie 2021, 16:41

Erling Haaland (21 ani) este unul dintre cele mai atractive nume de pe piața transferurilor. 

Atacantul norvegian se află pe lista marilor cluburi din Europa, iar în vară echipele de top plănuiesc să facă o ofertă pentru 'mașina de goluri' a lui Dortmund. Printre ele se află și Barcelona, în ciuda problemelor economice pe care le are clubul, iar catalanii se bazează mult pe relația apropiată dintre președintele Laporta și agentul său Mino Raiola, dar și pe clauza despre care s-a speculat, conform căreia Haaland ar putea pleca în vară pentru 75 de milioane de euro. 

În acest sens, Laporta s-a întâlnit cu impresarul atacantului în urmă cu câteva zile, la Torino, pentru a discuta un posibil transfer al lui Haaland, care este obiectivul principal, dar și despre alte nume, care pot fi semnate pe gratis. 

Condiția lui Erling Haaland pentru a semna cu Barcelona

Cu toate astea, tânărul atacant este dornic de performanță și trofee, astfel că își va căuta o echipă alături de care poate să scrie istorie pe prima scenă a fotbalului. Jucătorul și apropiații săi caută cea mai bună ofertă, în funcție de proiectul sportiv pe care îl propune fiecare echipă. 

Barcelona este o opțiune atractivă pentru Erling Haaland deoarece ar fi starul echipei, însă atacantul are o condiție clară, informează cotidianul SPORT. Pentru norvegian, participarea în Champions League în sezonul următor este obligatorie, în special alături de o echipă care se poate lupta pentru toate trofeele posibile. 

Deși catalanii reprezintă o opțiune pentru Haaland, atacantul trebuie să analizeze cu atenție propunerile pe care le va primi, mai ales datorită faptului că ofertele ar putea fi mult mai atractive din punct de vedere financiar față de ce ar putea oferi Barcelona.

Barcelona, probleme mari în campionat

Condiția lui Erling Haaland ca Barcelona să joace în Champions League ar putea fi cea care decide transferul, în contextul în care catalanii se chinuie în acest sezon în campionat, iar recent au ieșit din grupele UCL. Barca va juca împotriva lui Napoli, în play-off-ul Europa League, pentru a prinde un loc în optimi. 

În La Liga, catalanii se află pe poziția a 8 a în clasament, cu 24 de puncte obținute în 16 etape, având cu un meci în minus față de liderul Real Madrid, care are 42 de puncte. În aceste condiții, Barcelona riscă să nu prindă nici măcar locurile care duc în Champions League în cazul în care situația primei echipe nu se redresează. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!