Emiratele Arabe Unite au plătit 25 de milioane de dolari
Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, a fost aleasă ca gazdă pentru Final Four-ul din 2025 al Turkish Airlines EuroLeague de baschet. Semifinalele vor fi jucate în Etihad Arena (Yas Island / 18.000 de locuri), pe 23 mai, iar finala mare și meciul pentru locul al treilea sunt programate pe 25 mai, în aceeași locație.
IMG, noul partener strategic al Euroleague Basketball, a intermediat colaborarea, urmând ca ultima să primească 25 de milioane de dolari. Este a doua experiență în Orientul Mijlociu pentru baschetul european de elită, după ce calificările Adidas NextGen din sezonul trecut s-au jucat la Dubai, dar este prima dată când un meci din cea mai importantă competiție de baschet europeană va fi jucat în afara continentului.
Campioana din sezonul trecut este Panathinaikos, iar sezonul regulat se află în plină desfășurare, primele locuri fiind ocupate de Olympiakos, Fenerbahce, Panathinaikos și AS Monaco.
Human Rights Watch a criticat echipele din NBA pentru meciurile din Abu Dhabi
Etihad Arena a organizat evenimente importante, precum gale UFC, Campionatul Mondial de Înot (2021), meciurile de box Floyd Mayweather Jr. - Don Moore și Dmitry Bivol - Gilberto Ramirez, partidele din presezonul NBA Atlanta Hawks - Milwaukee Bucks, Dallas Mavericks - Minnesota Timberwolves și Boston Celtics - Denver Nuggets sau concerte Imagine Dragon, Guns N' Roses și Bryan Adams.
Găzduirea de către EAU a meciurile echipelor americane de baschet a fost criticată de presa și ONG-urile din SUA, considerându-se că vedetele din NBA au ajutat la sportswashing (spălarea imaginii conducerii țării prin sport), Human Rights Watch atrăgând atenția asupra regimului represiv condus de familia Al Nahyan.
Doar echipe din Grecia, Spania, Rusia, Israel și Turcia au câștigat EuroLiga
EuroLeague este o competiție înființată în forma actuală în 2000, când a înlocuit FIBA European Champions Cup, care funcționa din 1958.
Aceasta a fost câștigată de Panathinaikos (2001-2002, 2006-2007, 2008-2009, 2010-2011, 2023-2024), FC Barcelona (2002-2003, 2009-2010), Maccabi Tel Aviv (2000-2001, 2003-2004, 2004-2005, 2013-2014), ȚSKA Moscova (2005-2006, 2007-2008, 2015-2016, 2018-2019), Olympiakos (2011-2012, 2012-2013), Real Madrid (2014-2015, 2017-2018, 2022-2023), Fenerbahce (2016-2017) și Anadolu Efes (2020-2021, 2021-2022).
CCA București, actuala CSA Steaua, a ajuns până în semifinale, în vechiul format al competiției, în sezonul 1960-1961.
Foto - Getty Images