Potrivit datelor publicate de capology.com, Erling Haaland domină topul celor mai bine plătiți jucători, cu un salariu de 27,3 milioane de lire sterline pe an, adică 525.000 de lire pe săptămână.

Pe locul secund se află egipteanul Mohamed Salah, cu 400.000 de lire pe săptămână la Liverpool, urmat de Casemiro (Manchester United), care încasează 350.000 de lire săptămânal.

Topul celor mai bine plătiți fotbaliști din Premier League

Căpitanul lui Liverpool, Virgil van Dijk, și extrema lui Chelsea, Raheem Sterling, completează topul 5, ambii cu câte 325.000 de lire pe săptămână.

Printre numele mari care se află în continuarea clasamentului se numără Bernardo Silva și Bruno Fernandes, ambii cu 300.000 de lire, dar și noile vedete ale lui Arsenal, Kai Havertz, Martin Odegaard și Declan Rice, care depășesc pragul de 240.000 de lire săptămânal.

TOP 10 cei mai bine plătiți jucători din Premier League:

  • Erling Haaland (Manchester City) – £525.000/săptămână
  • Mohamed Salah (Liverpool) – £400.000
  • Casemiro (Manchester United) – £350.000
  • Virgil van Dijk (Liverpool) – £325.000
  • Raheem Sterling (Chelsea) – £325.000
  • Bernardo Silva (Manchester City) – £300.000
  • Bruno Fernandes (Manchester United) – £300.000
  • Kai Havertz (Arsenal) – £280.000
  • Alexander Isak (Liverpool) – £280.000
  • Rúben Dias (Manchester City) – £250.000

În total, salariile din Premier League pentru sezonul 2025/2026 depășesc 2,1 miliarde de euro, iar media anuală pe jucător este de 3,5 milioane de lire.

Premier League se vede exclusiv pe VOYO!

Toate meciurile campionatului Angliei vor fi disponibile LIVE și on-demand doar pe platforma de streaming VOYO. Fanii vor putea urmări toate fazele importante și rezumatele în format VIDEO pe site-ul www.sport.ro, dar și în aplicația Sport.ro.