8 ani de poveste și un final urât de tot! Cam așa se poate descrie aventura lui Mohamed Salah (33 de ani), la Liverpool. Pentru că, după interviul său exploziv din weekend, prinde contur tot mai mult ieșirea egipteanului de pe ușa din dos!

Deja, campioana Angliei a luat o decizie radicală și l-a scos pe Mo din lot pentru un meci crucial, după cum Sport.ro a arătat aici. Dar curg și reacțiile, mai ales din partea unor legende ale clubului, care îl pun la zid pe Salah.

Un nesimțit! E o rușine ce a făcut după meci (n.r. – 3-3 cu Leeds, în weekend). Unii au încercat să ne zică printre rânduri că, de fapt, Salah a avut o descărcare emoțională. Nici vorba de așa ceva! De câte ori Salah s-a oprit în zona mixtă, cam de patru ori în ultimii opt ani, toate ieșirile sale publice au fost bine gândite de către el și impresarul său. El acum a ales acest moment, după încă un rezultat prost pentru Liverpool, tocmai pentru ca atacul său să aibă un efect maxim“, a spus Jamie Carragher (47 de ani), fost mare fotbalist cu 737 de meciuri în prima echipă a „cormoranilor“.

The Sun a calculat cât a câștigat Salah. Inclusiv pe minut!

În continuarea declarațiilor date împotriva lui Salah, în ultimele zile, The Sun a publicat un articol devastator la adresa starului egiptean. Aici, autorii textului au dezvăluit sumele câștigate de Mo, la Liverpool, din aprilie încoace, de când și-a prelungit contractul pe încă doi ani. Iată cum Liverpool l-a „îngropat“ în bani pe vedeta sa, pur și simplu:

*Venitul săptămânal: 400,000 de lire sterline

*Venitul lunar: 1,733,333 de lire sterline

*Venitul total din aprilie încoace pentru 26 de meciuri jucate: 14 milioane de lire sterline

*Suma încasată pe meci în ultimele opt luni: 586,319 de lire sterline

*Suma câștigată zilnic după prelungire: 57,142 de lire sterline

*Suma câștigată pe oră: 2,381 de lire sterline

*Suma câștigată pe minut din aprilie încoace: 39,68 de lire sterline

Englezii și-au aprofundat și mai mult socotelile și au aflat că, veniturile lui Salah, raportate la minutele în care a fost pe teren pentru Liverpool, începând din aprilie, sunt șocante:

*108 lire sterline pe secundă

*6,514 de lire sterline pe minut

În acest context, e de înțeles de ce Liverpool se pregătește să închidă capitolul Salah, după opt ani. Formația britanică are deja pregătită și varianta de înlocuire a egipteanului, după cum Sport.ro a dezvăluit aici.