Coeficientul adunat de Universitatea Craiova în acest sezon, după ce s-a calificat în faza principală Conference League, le aduce oltenilor statutul de cap de serie în primul tur preliminar Champions League și vor avea, astfel, parte de un adversar mai slab.
Ce veste! Experții au dezvăluit ce șanse are Universitatea Craiova să treacă de primul tur preliminar Champions League
Universitatea Craiova a făcut eventul și va reprezenta România în acest sezon din Champions League.
Printre posibilii adversari pe care îi poate întâlni Universitatea Craiova în primul tur preliminar al celei mai importante competiții europene se numără Inter Club d'Escaldes, Levski Sofia, Sabah, Kauno Zalgiris sau Tre Fiori.
Conform statisticienilor de la Football Meets Data, Universitatea Craiova are cele mai mari șanse să câștige în primul tur preliminar Champions League și să se califice în turul doi preliminar. Oltenii sunt urmați de Gyor și de Levski Sofia.
Experții FMD susțin că formația din Bănie are 86,4% șanse să se impună în prima dublă din preliminariile Champions League.
Ce adversare poate întâlni Universitatea Craiova în primul tur preliminar Champions League
- Levski Sofia (Bulgaria)
- Sabah FK (Azerbaijan)
- Kauno Zalgiris (Lituania)
- Iberia 1999 (Georgia)
- Floriana (Malta)
- Tre Fiori (San Marino)
- Vardar Skopje (Macedonia de Nord)
- ML Vitebsk (Belarus)
- Campioana din Muntenegru
- Campioana din Albania
- Campioana din Luxemburg
Dacă Football Meets Data are dreptate, iar Universitatea Craiova se va califica în turul doi preliminar Champions League, atunci lucrurile se vor complica pentru olteni, deoarece nu se vor mai bucura de statutul de capi de serie. Printre adversarele pe care formația din Bănie le poate întâlni în turul doi se numără Steaua Roșie Belgrad, Dinamo Zagreb, Slovan Bratislava, Celje sau Omonia Nicosia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News














































