Ozzy Osbourne, solistul legendar al trupei britanice de heavy metal Black Sabbath, a murit marți, la vârsta de 76 de ani.
Decesul muzicianului vine la doar două săptămâni după ce s-a reunit cu colegii săi din trupa Black Sabbath şi a susţinut un concert uriaş de adio pentru fani, pe Villa Park din Birmingham, stadionul echipei sale de suflet, Aston Villa.
Clubul din Premier League a reacționat pe site-ul oficial după dispariția lui Ozzy:
”Odihnește-te în pace, Ozzy Osbourne!
Aston Villa Football Club a primit cu tristețe vestea morții cunoscutului rockstar și suporter al lui Villa, Ozzy Osbourne.
Crescut în Aston, nu departe de Villa Park, Ozzy a avut o conexiune specială cu clubul nostru și cu comunitatea din care a provenit.
La începutul lunii, Prințul Întunericului a cântat la neuitatul concert Back to the Beginning de pe Villa Park, aflându-se pe scenă, pentru ultima dată, alături de legendara sa trupă Black Sabbath.
O legendă a muzicii, Ozzy a avut un impact profund asupra culturii și entertainment-ului, iar moștenirea sa va dăinui.
Gândurile tuturor celor de la Aston Villa se îndreaptă acum, în aceste momente dificile, către soția sa Sharon, familie, copii și nenumărații fani”.