INTERVIU
Thomas Ravelli, interviu dincolo de penalty-urile cu România din 1994! Despre geniul lui Hagi și românul din poarta Suediei, Black Sabbath și operă
Înaintea meciului României cu Suedia de vineri de pe Strawberry Arena din Stockholm, debutul tricolorilor în actuala ediție din Liga Națiunilor, Sport.ro a stat de vorbă cu Thomas Ravelli, legendarul portar al scandinavilor care a apărat două lovituri de departajare în sfertul de finală pierdut de ”Generația de Aur” la Campionatul Mondial din 1994 (2-2 după prelungiri și 4-5 la loviturile de departajare).
Ravelli a bifat nu mai puțin de 143 de selecții pentru naționala Suediei, cu care a obținut medalia de bronz la World Cup 1994, în timp ce cariera lui de club a cuprins timp de două decenii doar trei echipe, Osters IF și IFK Goteborg, cu care a câștigat mai multe titluri de campion în țara natală, și pe final Tampa Bay Mutiny din MLS, acolo unde a primit porecla ”The Madman” (Tampa Bay Times).
Ravelli pentru Sport.ro: ”Hagi era un geniu absolut, era steaua strălucitoare care dicta totul”
Salut, Thomas, sunt convins că ești sătul de subiect, dar nu putem începe altfel decât cu momentul World Cup 1994, pentru că în România ești cunoscut în primul rând pentru cele două lovituri de la 11 metri apărate în sfertul de finală de la Mondialul din SUA. Șuturile lui Dan Petrescu și Miodrag Belodedici au fost aproape identice – trase spre stânga ta și respinse. În astfel de situații, ce contează mai mult: pregătirea prealabilă și studiul adversarilor sau atenția și inspirația de moment?
În acele momente de pe teren, totul s-a bazat aproape în totalitate pe atenție, intuiție și inspirație pură. Te uiți la limbajul corporal al jucătorului, la felul în care se apropie de minge, și iei o decizie într-o fracțiune de secundă. Am ales să mă arunc spre stânga de ambele dăți și, din fericire, intuiția mi-a dat dreptate. La o serie de lovituri de departajare din cadrul Cupei Mondiale, presiunea este imensă, iar uneori totul se reduce la a avea curajul să ai încredere în instinctele tale și să te arunci cu toată forța într-un colț.
Dacă ar trebui să numești un singur jucător din acea echipă națională a României din 1994, cine ar fi primul care ți-ar veni în minte?
Fără îndoială, Gheorghe Hagi. Era un geniu absolut și ”Maradona al Carpaților” incontestabil. Când jucai împotriva României în acea perioadă, el era omul de care te temeai cel mai mult, pentru că putea să înscrie sau să ofere o pasă decisivă magică de oriunde de pe teren. Avea un picior stâng incredibil și o inteligență fotbalistică extraordinară. Întreaga echipă a României din 1994 era fantastică – plină de nume precum Răducioiu, Dumitrescu sau Popescu. Dar Hagi era steaua strălucitoare care dicta totul.
Modelul suedez: ”Investiția consecventă în formarea antrenorilor și în standardele facilităților, în loc să se spere că o generație de aur va apărea pur și simplu din întâmplare”
Suedia și România se vor întâlni din nou, de data aceasta în Liga Națiunilor. Echipa noastră națională se află în declin – ultima participare a României la Mondial a fost tocmai în 1998, în timp ce Suedia a fost prezentă la destule turnee finale în ultimii 25 de ani. Există vreun lucru pe care România ar trebui să-l învețe sau ar fi trebuit să-l învețe din experiența fotbalistică suedeză?
Să le luăm pe rând...
Organizarea de la cluburi. Mai exact construirea unei rețele solide și democratice de cluburi locale care să formeze copiii încă de la o vârstă fragedă, fără costuri inițiale astronomice.
Apoi disciplina colectivă în detrimentul individualismului. În timp ce România s-a bazat adesea pe formarea unor genii în formă brută și individuale, precum Hagi, Suedia și-a clădit succesul de-a lungul timpului pe o bază tactică strictă și colectivă, în care fiecare jucător își cunoaște rolul exact în apărare și în atac.
Și modernizarea academiilor. Investiția consecventă în formarea antrenorilor și în standardele facilităților la toate nivelurile, în loc să se spere că o generație de aur va apărea pur și simplu din întâmplare.
Ai jucat sute de meciuri. Totuși, există vreun meci anume pe care ți-l amintești și care ocupă un loc cu totul special în inima ta?
Desigur, sfertul de finală de la Cupa Mondială din 1994 împotriva României este cel mai cunoscut la nivel internațional și ocupă un loc incredibil în viața mea.
Dar dacă trebuie să mă gândesc la cariera de la club, inima mea se întoarce mereu la perioada petrecută la IFK Göteborg.
Mai exact, meciurile din faza grupelor Ligii Campionilor din sezonul 1994–95, cum ar fi cel în care am învins Manchester United cu 3-1 sau Barcelona cu 2-1 pe stadionul Ullevi. Eram o echipă formată în mare parte din jucători suedezi locali care se confruntau cu cele mai mari super-staruri din lume, cu contracte de milioane de dolari, și câștigau. Acele seri europene din Göteborg au fost magice!
Elis Ștefan Bishesari, românul văzut drept ”o soluție viitoare pentru naționala de seniori a Suediei”
Portarul titular al echipei IFK Göteborg, fostul tău club, precum și al echipei naționale Under-21 a Suediei, este acum Elis Ștefan Bishesari, a cărui mamă este de origine română. I-am intervievat pe el și pe mama lui de câteva ori în ultimii ani, dar ai putea să-l descrii pe Bishesari, ca de la goalkeeper la goalkeeper? Îl vezi pe viitor ca fiind o soluție pentru echipa națională de seniori a Suediei?
Îl cunosc bine pe Bishesari datorită legăturilor mele cu IFK Göteborg. Este un tânăr portar incredibil de talentat, cu reflexe fantastice și o tehnică modernă excelentă. A avut un impact uriaș când a intrat în prima echipă la o vârstă atât de fragedă.
În acest moment, el trece printr-o fază normală în cariera unui jucător tânăr – trebuie să facă față unei concurențe acerbe la nivel de club din partea lui Viktor Andersson, ceea ce i-a afectat temporar minutele de joc la echipa națională Under 21.
Cu toate acestea, potențialul său este excepțional de mare. Dacă va continua să muncească din greu, va face față presiunii psihologice din fotbalul de seniori și își va recâștiga locul de titular, are cu siguranță potențialul de a deveni o soluție viitoare pentru naționala de seniori a Suediei.
Ravelli, familie de italieni din Austria, și fratele geamăn Andreas care a jucat și el la echipa națională
Ai o istorie de familie fascinantă – fratele tău geamăn Andreas a fost, de asemenea, fotbalist în naționala Suediei, și ai de fapt origini italiene și austriece. Ne poți povesti mai multe despre strămoșii tăi din Austria, o țară cu legături vechi de secole cu spațiul românesc?
Tatăl meu, Peter Ravelli, era de fapt originar din Sillian, în Tirolul de Est (Osttirol), situat chiar pe spectaculoasa graniță montană dintre Austria și Italia. Datorită acestei poziții geografice specifice, familia noastră are în mod natural o moștenire mixtă austro-italiană.
Și mama mea, Margaretha, era austriacă, provenind din Millstatt, un oraș frumos din Carintia.
Părinții au emigrat în 1952, iar eu și fratele meu geamăn, Andreas, am crescut în Suedia, dar am fost profund influențați de originea lor. Mai am și cinci frați și surori!
Tatăl meu a fost, de asemenea, medicul echipelor Åtvidabergs FF și Östers IF, locul în care eu, fratele meu geamăn Andreas și fratele mai mare, Stefan, am învățat să jucăm fotbal.
Disciplina pe care tatăl meu a adus-o din practica sa medicală și din rădăcinile sale austriece, combinată cu căldura laturii italiene, ne-a oferit cu siguranță o perspectivă unică.
Deoarece părți ale imperiului istoric al Habsburgilor se întindeau peste Europa Centrală, până în regiuni ale României de astăzi, cum ar fi Transilvania și Bucovina, există cu siguranță o legătură culturală comună în ceea ce privește arhitectura, muzica și tradițiile lumii vechi. În ceea ce mă privește, acest lucru a conferit întotdeauna meciurilor și conversațiilor noastre un plus de istorie!
”În anii mei cu adevărat de tinerețe, ascultam Uriah Heep, Black Sabbath și Deep Purple. Încă mai am o colecție foarte mare de discuri”
În 2002 ai cântat împreună cu trupa Arvingarna o melodie pop, un imn de fotbal dedicat echipei naționale a Suediei. Am aflat că ai fost și DJ în tinerețe – ce gen de muzică puneai? Mi-a mai atras atenția și că perioada în care ai jucat la IFK Goteborg coincide cu apariția așa-numitei scene death metal din Göteborg, cu un sound specific, la sfârșitul anilor ’80 și începutul anilor ’90.
Da, e adevărat! A fost foarte distractiv să cânt piesa Cupei Mondiale din 2002, ”I gult och blått”, alături de trupa Arvingarna, iar în tinerețe mi-a plăcut foarte mult să pun muzică, să fiu DJ.
Totuși, permite-mi să clarific un lucru: atunci nu ascultam deloc heavy metal sau hard rock. Este adevărat însă că în anii mei cu adevărat de tinerețe ascultam Uriah Heep, Black Sabbath și Deep Purple. Încă mai am o colecție foarte mare de discuri LP și single-uri.
Când ascultam muzică acasă, playlistul meu era plin de pop, disco și rock de înaltă calitate. Uite, îmi plăceau melodiile minunate și măiestria muzicală de la formații legendare precum Electric Light Orchestra cu pop-ul lor simfonic, Supertramp cu sunetul lor unic, Bee Gees și Earth, Wind & Fire pentru acel ritm care te face să te simți extrem de bine, ca să nu mai pomenesc de muzica atemporală a celor de la The Beatles.
Astăzi, acea dragoste pentru melodiile grandioase și pentru povești m-a transformat într-un mare fan al spectacolelor de la Opera din Göteborg, GöteborgsOperan, și al pieselor de musical.
Foto: arhivă personală, Imago și... ”Șapca Ravelli”, cu lovitura de departajare decisivă apărată în meciul cu România:
