Articol susținut de Superbet
Echipele din Championship luptă pentru promovarea în cel mai important campionat din lume, Premier League. S-au scurs 22 de etape din a doua ligă din Anglia, mai este o rundă până la finalul turului întrecerii, iar pe locul 1 se află Coventry, cu 48 de puncte.
Coventry, favorită să promoveze din Championship în Premier League
Merge foarte bine sub comanda legendei Frank Lampard, în rundele scurse până acum înregistrând 14 victorii, șase egaluri și două înfrângeri, cu un golaveraj de 53 de goluri marcate și numai 23 primite!
Din Championship promovează direct primele două clasate, iar sub Coventry se află Middlesbrough, care a adunat cu șase puncte mai puțin, 42. Locul 3, ocupat de Ipswich, are 37 de puncte, dar aceeași bornă, 37, a fost atinsă și de locul 4, Hull City.
Astfel, antrenată de Lampard, Coventry are șanse mari să urce în Premier League la finalul acestei stagiuni 2025-2026, având un ecart de 11 puncte peste poziția a 3-a.
Frank Lampard, antrenorul echipei Coventry
Frank Lampard și-a început cariera de antrenor în 2017, când a acceptat să preia un post în cadrul clubului Chelsea. A fost, apoi, antrenor la prima echipă între 2019 și 2021, după care a preluat Everton, pe care a antrenat-o între 2022-2023.
În finalul sezonului 2022-2023, fostul mare mijlocaș de pe Stamford Bridge a fost adus ca ”interimar” la Chelsea, clubul la care a obținut cele mai mari performanțe din cariera de fotbalist.
La mai bine de un an distanță, în noiembrie 2024, Lampard și-a găsit echipă. A fost numit antrenor la Coventry City, cu care avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare în Championship. Acum, în această stagiune, trebuie să o promoveze în Premier League.
Este a doua experiență din cariera de antrenor a lui Lampard în Championship, după ce a mai pregătit Derby County în sezonul 2018-2019, cu care a fost aproape de promovarea în Premier League, campionat care se vede în direct și în exclusivitate pe VOYO.
Decizia ONJN L1203785W001253 si L1250039F001653

