După ce a atras multe cuvinte dure din partea fanilor și a oamenilor de fotbal pentru că a refuzat să mai joace pentru națională, jucătorul în cauză a primit critici și după câteva partide nereușite la echipa de club.
Ben White, fundaș dreapta la Arsenal, în vârstă de 27 de ani, căci despre el este vorba, a fost în centrul atenției în ultimii ani. În urmă cu un an, fostul selecționer al Angliei, Gareth Southgate, a dezvăluit că Ben White ar fi fost inclus în lotul Angliei pentru ultimele meciuri jucate, dacă fundașul de la Arsenal nu ar fi cerut să fie lăsat acasă pentru EURO 2024. Fotbalistul, care nu a mai jucat pentru naționala Angliei din martie 2022, a lipsit din lotul anunțat de selecționerul britanic Gareth Southgate, pe tot parcursul mandatului.
Ben White ar putea reveni la echipa națională a Angliei, dar e făcut praf de o legendă a Angliei
Jucătorul lui Arsenal a fost inițial inclus în lotul Angliei pentru Cupa Mondială din 2022, dar s-a retras din echipă pe parcursul turneului, invocând motive personale. În timp ce au circulat zvonuri despre plecarea neașteptată a lui White din Qatar, fiind presupusă a fi din cauza unui conflict cu antrenorul Steve Holland, însă Southgate a respins total aceste afirmații.
Într-o conferință de presă după dezvăluirea lotului său de 25 de jucători, Southgate a făcut publică discuția sa recentă cu directorul sportiv de la Arsenal, "Edu" Gaspar.