El e prioritatea numărul 1 pe Old Trafford: „I-am zis din prima zi: 'Vreau să te văd zâmbind!'” Ce misiune au oficialii clubului 

Marcus Rashford Erik ten Hag Manchester United Anglia
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Duminica 19 Februarie 2023, 14:37
Data actualizarii: Duminica 19 Februarie 2023, 14:43

Manchester United se află într-un moment extrem de bun în acest sezon, spre deosebire de startul slab. 

„Diavolii” au un parcurs bun sub comanda lui Erik ten Hag, iar cel mai bun jucător este Marcus Rashford (25 ani). Winger-ul lui United s-a aflat de-a lungul timpului pe lista de plecări de la club, însă a devenit o piesă importantă în echipa pregătită de tehnicianul neerlandez. 

Antrenorul știe rolul esențial pe care englezul îl joacă și a vorbit despre prioritatea numărul unu a clubului, aceea de a-i prelungi contractul lui Rashford. Actuala înțelegere a fotbalistului expiră în 2024, astfel că oficialii de pe Old Trafford lucrează să-i ofere o nouă propunere. 

Marcus Rashford, prioritatea lui United 

Erik ten Hag a vorbit despre golgheterul echipei, dezvăluind că nu dorește să existe posibilitatea ca fotbalistul să ia în calcul varianta plecării. Rashford a fost numit și „Jucătorul lunii” ianuarie și se află, de departe, la cel mai bun sezon al său pe Old Trafford.

„Noul contract este o prioritate. Lucrăm la asta extrem de mult, trebuie să îl ținem la club cu orice preț”, a declarat Ten Hag conform sport.es. 

Prestația bună a fotbalistului i se datorează și antrenorului, care i-a arătat încredere necondiționată. În același interviu, Erik ten Hag a dezvăluit ce i-a transmis lui Rashford încă din prima sa zi la United: „În ziua în care l-am cunoscut i-am zis: 'Vreau să te văd zâmbind'. Acum se află într-un loc în care este fericit”. 

  • 55 de milioane de euro este cota lui Marcus Rashford conform Transfermarkt. 
  • 22 de goluri și 8 assist-uri are jucătorul în 35 de meciuri jucate, în toate competițiile, în acest sezon, alături de Manchester United.


Barcelona - Manchester United | GOOOOL Marcus Rashford pe www.sport.ro

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!