Manchester United a învins liderul Arsenal Londra cu 3-2, într-un meci disputat în etapa a 23-a din Premier League, pe Emirates.
Londonezii au deschis scorul în minutul 27 prin autogolul lui Lisandro Martinez, dar Bryan Mbeumo a restabilit egalitatea opt minute mai târziu.
Repriza secundă a început în forță pentru Man United, Patrick Dorgu marcând un eurogol după un un-doi cu Bruno Fernandes.
Arsenal a egalat în minutul 84 prin Mikel Merino, însă Matheus Cunha a decis victoria oaspeților trei minute mai târziu, cu un șut spectaculos din afara careului.
Ciprian Marica, uluit: „Unde erau jucătorii ăștia acum câteva săptămâni!?”
Victoria aduce „Red Devils” pe locul 4 în Premier League, cu 38 de puncte, în timp ce Arsenal rămâne lider cu 50, la patru puncte de Man City și Aston Villa. Este a doua victorie la rând sub comanda lui Carrick, după succesul cu Manchester City.
Prezent în studioul „Play ON Sport”, emisiune ce se vede în fiecare week-end pe VOYO, Ciprian Marica a rămas uluit de forma trupei din Manchester.
„Bate Farul, bate United, îmi ajunge, sunt fericit. Sincer, primul lucru care îmi vine în minte: băi, unde erau jucătorii ăștia acum câteva săptămâni? Nu luni, săptămâni! Unde erau? Așa forță? Așa capacitate?
Tactic nu stăteau deloc bine, nu dădeau randament maxim pe pozițiile pe care jucau. Deja cred că nu mai e vorba doar că a venit un nou antrenor, ci că antrenorul care era timora echipa.
Mi se pare că vedem un United care știe să joace, că are curaj, are capacitate să facă, să se lupte de la egal la egal cu primele două clasate. Iartă-mă, cred că problema era totuși la Amorim”, a spus Ciprian Marica.
Robert Niță a completat: „Jucătorii au acum mai multă libertate. Înainte erau limitați și nu își foloseau calitatea tehnică în slujba echipei.”