„Nu regret că m-am retras!” Ashleigh Barty, răspuns clar când a fost întrebată dacă a văzut finalele la Wimbledon 

Ashleigh Barty Tenis Tenis
Ana-Maria Popescu
Data publicarii: Miercuri 13 Iulie 2022, 15:17
Data actualizarii: Miercuri 13 Iulie 2022, 15:20

Ashleigh Barty (26 ani) s-a retras din tenis în urmă cu 4 luni, luând prin surprindere lumea cu decizia sa. 

Trei titluri de Grand Slam a câștigat Ashleigh Barty înainte de a lua decizia de a se retrage din tenis, la doar 26 de ani. Jucătoarea din Australia a vorbit recent despre alegerea pe care a făcut-o, dezvăluind că nu regretă în niciun moment că s-a retras din tenis. 

Barty nu s-a uitat la finalele de la Wimbledon

Într-un interviu acordat recent, Barty a declarat că nu a urmărit finalele de la Wimbledon, însă s-a arătat fericită pentru finalistele Ons Jabeur și Elena Rybakina, dar și pentru Nick Kyrgios, co-naționalul său, care a ajuns în premieră într-o finală de Grand Slam. Cu toate astea, australianca recunoaște că nu urmărește meciuri de tenis decât foarte rar și nici atunci complet. 

„Nu am niciun regret în legătură cu decizia de a mă retrage. Nici măcar unul. Am știut că era momentul pentru mine, asta am dorit să fac. Știu că multe persoane ar putea să nu înțeleagă asta. Sper doar să înțeleagă acest lucru, în sensul că a fost decizia mea. Da, a fost incredibil, a fost tot ceea ce mi-am dorit vreodată. 

Nu m-am uitat la finalele de la Wimbledon din acest an. Îmi cer scuze dacă dezamăgesc. Bineînțeles că m-am bucurat pentru Ons și Elena, care sunt amândouă fete incredibile. A fost incredibil să îl văd pe Nick, pe care îl cunosc de peste 12 ani, să ajungă în finală. 

De când m-am retras probabil că m-am uitat la tot atâtea meciuri de tenis la câte m-am uitat și când jucam, aproape niciunul. Avem televizorul deschis ocazional ca zgomot de fundal, însă rar se întâmplă să stau jos și să mă uit la un meci de la început până la final cu interes. Am lovit suficiente mingi de tenis la viața mea. Nu trebuie să îi văd pe alții lovindu-le”, a declarat Barty pentru The Guardian

Ashleigh Barty, concentrată pe golf după retragerea din tenis 

Australianca a fost dintotdeauna pasionată de golf, însă odată cu retragerea din tenis s-a focusat tot mai mult pe acest hobby, fiind surprinsă în repetate rânduri la evenimente de acest gen. Cu toate astea, Barty recunoaște că nu și-ar dori să facă performanță în golf. 

„Golful este un hobby și va fi întotdeauna. Știu de ce e nevoie pentru a ajunge în top în orice sport, însă nu am dorința de a face munca pe care o presupune asta. Sinceră să fiu, joc golf pentru a mă simți bine și să petrec timp alături de persoanele pe care le iubesc”, a recunoscut fosta tenismenă. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!