Federaţia Americană de Tenis a anunţat miercuri wild-cardurile pentru turneul feminin de la US Open. Printre jucătoarele invitate se numără şi Venus Williams, în vârstă de 45 de ani.
Venus Williams a fost invitată, la 45 de ani, să participe la al 24-lea US Open din carieră
US Open debutează pe 24 august.
Venus Williams a fost invitată, la 45 de ani, să participe la al 24-lea US Open din carieră
Venus Williams (45 de ani, locul 654 WTA) urmează să participe la al 24-lea turneu US Open din carieră. Ea a câştigat de două ori titlul la New York, în 2000 şi 2001, iar anul acesta a revenit în circuit după o absenţă de peste un an.
Pentru Venus, US Open 2025 va fi primul turneu e Mare Şlem la care va juca, după înfrângerea din primul tur de la US Open 2023.
La ediţia din acest an a US Open, care va debuta la 24 august, au mai primit wild-card americancele Clervie Ngounoue, Julieta Pareja, Caty McNally, Valerie Glozman şi Alyssa Ahn, alături de Caroline Garcia (Franţa) şi Talia Gibson (Australia).
News.ro
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News





















