Tenismenii ruși se opun intențiilor lui Putin. Andrey Rublev: „Meciul meu nu mai contează. Acum realizez cât de importantă e pacea.”

Andrey Rublev Daniil Medvedev Razboi ucraina Vladimir Putin Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 25 Februarie 2022, 09:45
Data actualizarii: Vineri 25 Februarie 2022, 09:46

Daniil Medvedev și Andrey Rublev nu susțin nici în cea mai mică măsură invazia militară întreprinsă de Rusia în Ucraina. 

Număr 7 ATP, Andrey Rublev este al doilea cel mai bun tenismen al Federației Ruse, după Daniil Medvedev, care va deveni numărul 1 mondial, începând de luni, 28 februarie. 

Calificat în semifinalele competiției ATP 500 de la Dubai, unde îl va înfrunta pe polonezul Hubert Hurkacz, Andrey Rublev a vorbit cu deschidere despre războiul din Ucraina și face apel la oprirea lui. 

Andrey Rublev: „Normal că am primit mesaje urâte pentru că sunt rus. Nu pot răspunde. Vreau doar pace.”

„În momentele astea realizezi cât de lipsit de importanță e meciul tău. Nu mai contează. Ce se petrece în lume e teribil. Realizezi cât de important e să ai liniște, cât de importantă e pacea și să îi respecți pe ceilalți indiferent de circumstanțe, să arăți unitate. 

Ar trebui să avem grijă de planeta asta și unii de ceilalți. Pentru mine asta e cel mai important”, a spus Andrey Rublev, implicat în turneul ATP 500 de la Dubai. 

Vorbind despre tratamentul pe care l-a primit pe rețelele socializare, pentru că e de naționalitate rusă, Andrey Rublev a precizat: „Normal că am primit mesaje urâte pentru că sunt rus. Nu pot răspunde. Eu vreau doar pace. Chiar dacă vor arunca cu pietre în mine, eu voi răspunde cu pace. Asta îmi doresc. Nu vreau să fiu agresiv,” a completat Andrey Rublev, dovedind un nivel de maturitate îmbucurător, în aceste circumstanțe excepționale.

În ciuda unui comportament uneori irascibil pe terenul de tenis, noul număr 1 ATP, Daniil Medvedev a întărit poziția lui Andrey Rublev, prietenul și colegul său de generație, spunând: „Ca jucători de tenis promovăm pacea în întreaga lume. Am fost în multe țări diferite de când eram junior și nu îmi este ușor să aud toate aceste știri. Sunt pentru pace”, a spus tenismenul rus Daniil Medvedev, noul număr unu mondial.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!