VIDEO Simona Halep speră să câștige un Grand Slam cu Mouratoglou: „Mă bucur mult că a apărut Patrick. Mă face să cred mai mult în mine”

Simona Halep Patrick Mouratoglou Simona Halep antrenor nou simona halep grand slam Simona Halep US Open 2022 Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 29 Iulie 2022, 10:20
Data actualizarii: Vineri 29 Iulie 2022, 10:22

Simona Halep consideră că și-a îndeplinit obiectivul de a reveni în top 10 WTA, în ciuda faptului că punctele aferente rezultatelor de la Wimbledon nu au fost acordate. 

Simona Halep (30 de ani, 16 WTA) ar fi revenit în top 10 WTA, în urma semifinalei jucate la Wimbledon, în cazul în care oficialii ATP și WTA nu ar fi decis înlăturarea punctelor în ediția 2022.

Ca urmare a hotărârii oficialilor britanici de a interzice participarea sportivilor ruși și belaruși, conducătorii ATP, WTA și ITF au impus penalizarea acestora prin eliminarea punctelor puse în joc la Wimbledon 2022

Simona Halep consideră că și-a îndeplinit obiectivul de a reveni în top 10 WTA, în ciuda punctelor neacordate după Wimbledon

Întrucât obiectivul Simonei Halep pentru stagiunea 2022 era revenirea în primele zece jucătoare ale lumii, sportiva din România consideră că și-a îndeplinit obiectivul, chiar dacă schimbările de punctaj nu au ținut cont de cele cinci victorii obținute de ea pe iarba londoneză. 

„După Wimbledon aș fi fost top 10, deci obiectivul acela oarecum mi l-am îndeplinit. Câștigarea unui Grand Slam rămâne ca obiectiv, de aceea am început să lucrez cu Patrick Mouratoglou și din acest motiv am făcut atâtea schimbări. Sper să se întâmple, dar, dacă nu, voi da tot ce am mai bun, atât,” a declarat Simona Halep. 

Patrick Mouratoglou îi aduce Simonei Halep un plus de încredere 

„Muncesc mult mai mult, de aceea mă simt mai bine și am mai multă încredere. Dacă fac tot ce mi se zice, am o șansă în plus să fiu o jucătoare și mai bună. Tot ce se întâmplă se întâmplă bine în viața mea.

Mă bucur tare mult că a apărut Patrick. Mă ajută mult și în tenis și în plan personal, îmi dă încredere și mă face să cred mai mult în mine,” a adăugat Simona Halep, vorbind despre noul său antrenor. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!