Simona Halep, fără obiectiv la US Open! Patrick Mouratoglou a anunțat: „Nu lucrăm așa!” 

Simona Halep Patrick Mouratoglou US Open Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 22 Iulie 2022, 17:16
Data actualizarii: Vineri 22 Iulie 2022, 17:17

Simona Halep (30 ani, 16 WTA) a reluat antrenamentele pentru pregătirea ultimului turneu de Grand Slam al anului. 

Eliminată în semifinale la Wimbledon de Elena Rybakina, 3-6, 3-6, Simona Halep s-a bucurat de vacanță, iar acum a reluat pregătirile la Academia de Tenis a antrenorului său, Patrick Mouratoglou. Ulterior, tenismena română va zbura în Statele Unite pentru primul turneu al lunii august, Citi Open Washington. 

Simona Halep începe astfel pregătirea pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului, însă antrenorul său nu i-a stabilit niciun obiectiv, după cum dezvăluie chiar el. Ajunsă în penultimul act la All England Club, Halep nu are obiectiv setat pentru Marele Slam din Statele Unite. 

Patrick Mouratoglou: „Nu lucrăm așa! Nu strig în gura mare că e deja un succes!”

Antrenorul francez a vorbit despre colaborarea cu Simona Halep și ce așteptări are de la româncă. Totodată, Mouratoglou a declarat că este mulțumit de modul în care lucrează cu fostul lider WTA.  

„Nu am stabilit un obiectiv precis pentru US Open. Nu lucrăm așa. Noi avem un scop în ceea ce privește abordarea, modului în care joacă. Dacă îndeplinește asta, lucruri bune se vor întâmpla și în meciuri. Nu strig în gura mare că e deja un succes. Avem multe de îmbunătățit. Direcția spre care ne îndreptăm e promițătoare. Sunt foarte mulțumit cu ceea ce facem”, a declarat Patrick Mouratoglou pentru Tennis Majors conform eurosport.ro

Programul Simonei Halep înainte de US Open 

Înaintea participării la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, Simona Halep își va face încălzirea la trei turnee importante: Citi Open Washington (1-7 august), WTA Toronto (8-14 august) și WTA Cincinnati (15-21 august).

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!