GALERIE FOTO Simona Halep petrece la Melbourne, după primul titlu al anului: cum a sărbătorit succesul alături de echipă

Steaua Simona Halep Simona Halep Australia Simona Halep Melbourne Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 10 Ianuarie 2022, 12:27
Data actualizarii: Luni 10 Ianuarie 2022, 12:27

Alături de echipa sa, jucătoarea din România s-a dus într-o croazieră pe râul Yarra din Melbourne. 

Simona Halep a avut parte de un start perfect de stagiune 2022, câștigând turneul WTA 250 Summer Set 1 de la Melbourne. Succesul nu a rămas nesărbătorit de sportiva din România, care a făcut o ședință foto cu trofeul în formă de bumerang, la finalul zilei în care a învins-o pe Veronika Kudermetova în finală.

Luni, 10 ianuarie, în timp ce lumea tenisului a paralizat în așteptarea verdictului final în cazul lui Novak Djokovic, Simona Halep a plecat într-o croazieră pe râul Yarra alături de cei trei membri ai echipei sale care au făcut deplasarea la Melbourne: Adrian Marcu, antrenor, Teo Cercel, preparator fizic și Marian Gheba, kinetoerapeut. 

Simona Halep, în croazieră pe râul Yarra, după primul trofeu câștigat în 2022

Îmbrăcată într-o ținută relaxantă, de vară, Simona Halep s-a pozat alături de un graffiti impresionant, pe un perete pe care a fost desenat mesajul „Întotdeauna Melbourne”, a preluat conducerea bărcii cu motor și, nu în ultimul rând, s-a răsfățat, mâncând o pizza gătită în stil napoletan. 

În toate imaginile publicate, Simona Halep a afișat un zâmbet larg, demonstrând că se simte excelent la Melbourne, unde se va antrena timp de o săptămână pentru a pregăti începerea Openului Australian, fixată pentru lunea viitoare. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!