GALERIE FOTO Sărbătoare frustrantă pentru Jaqueline Cristian, în Australia: reacția neașteptată avută după haosul trăit la Melbourne

Sărbătoare frustrantă pentru Jaqueline Cristian, în Australia: reacția neașteptată avută după haosul trăit la Melbourne Tenis

Jaqueline Cristian, amestec rarisim de trăiri la Melbourne.

Jaqueline Cristian (27 de ani, 35 WTA) a avut parte de o zi deosebită în carieră, văzându-și satisfacția de a stabili un nou record ierarhic de carieră știrbită de frustrarea unui meci complicat, pierdut în runda inaugurală a Openului Australian.

Jaqueline Cristian a avut nenorocul de a înfrunta o jucătoare tenace, cu un joc complet pentru suprafața hard, chiar în primul tur al turneului de mare șlem preferat. În fața Karolinei Muchova (19 WTA), fostă finalistă de competiție la Roland Garros, racheta numărul unu a României a cedat în două seturi, scor 6-3, 7-6 (6).

Jaqueline Cristian, la cea mai înaltă clasare a carierei, într-o zi în care a sfârșit eliminată devreme din Openul Australiei

A fost a patra înfrângere suferită de Jaqueline Cristian în cele patru dueluri disputate cu sportiva cehă, dar și prima întâlnire directă în care Muchova a fost împinsă de Cristian în prelungirile unui set.

Sfertul de finală jucat în turneul WTA 500 de la Adelaide o face pe Jaqueline Cristian să vrea să rămână optimistă înaintea următorului turneu la care va participa, Transylvania Open 2026.

„Bineînțeles, sunt foarte fericită de cum a mers săptămâna trecută și per total chiar vreau să stau pozitivă pentru că mi se pare că sunt într-o dinamică bună și astăzi, deși am pierdut meciul, chiar sunt mândră de felul în care am reușit să lupt și să stau acolo pentru fiecare minge, să-mi joc șansa.

S-a văzut ca ea a fost mai sigură pe ea, eu ca tenis nu sunt foarte fericită cu ce am arătat, dar singurul lucru care mă bucură e că totuși am reușit să lupt și să încerc să depășesc faptul că nu erau condiții ideale, că nu am fost pregătită 100%, că e o jucătoare foarte bună... asta e, din păcate asta am avut de această dată la turneul ăsta și oricât de mult îmi place, e Grand Slam-ul meu preferat, de data asta e cam scurt,” a declarat Jaqueline Cristian pentru Eurosport.

Jaqueline Cristian vrea în top 20 WTA în 2026

La Cluj-Napoca, Jaqueline Cristian a jucat semifinală, în 2024, dar poate contura un nou record în carieră pentru a-și ajuta misiunea de a pătrunde între primele douăzeci de jucătoare ale lumii.

„Îmi doresc foarte mult să continui munca, dinamica asta bună pe care am început-o din startul sezonului și faptul că mă simt bine, sunt sănătoasă, pot să joc, pot să mă antrenez bine, asta îmi doresc.

Ca numere, niciodată nu am fost genul care să pună preț pe numere, dar îmi doresc foarte mult să mă apropii cât mai mult de top 20 și o să fac tot posibilul să îndeplinesc obiectivul ăsta,” a completat Jaqueline Cristian, în interviul acordat sursei menționate.

  • Jaqueline Cristian, interviu pentu PRO TV după titlul câștigat la Puerto Vallarta, în 2025
Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!