GALERIE FOTO Sabalenka, impresionată de privilegiul de a juca seara, pe Chatrier: „S-a simțit ca o finală!”

Aryna Sabalenka Arena Philippe-Chatrier Roland Garros 2023 Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Marti 06 Iunie 2023, 08:00
Data actualizarii: Marti 06 Iunie 2023, 08:07

Director Roland Garros, Amelie Mauresmo a decis programarea unui meci feminin în sesiunea de seară, pe Arena Philippe-Chatrier, după numeroasele critici primite. 

Aryna Sabalenka a reușit să treacă de finalista ediției 2018 a turneului de la Roland Garros, Sloane Stephens, pentru a-și fixa o întâlnire cu Elina Svitolina, în faza sferturilor de finală. 

Sportiva din Belarus s-a declarat surprinsă de numărul ridicat de spectatori veniți în sesiunea de seară, pe Arena Philippe-Chatrier, pentru a asista la această partidă, încheiată scor 7-6 (5), 6-4. Primul set a fost pasionant, încheindu-se după 62 de minute, timp în care Stephens a revenit de la 0-5 la 6-6, dar a cedat în tiebreak. 

Sabalenka, după primul meci feminin programat seara, pe Chatrier, la Roland Garros 2023: „Am simțit partida ca pe o finală.”

„La început, nu mă așteptam la atât de mulți oameni. Erau foarte mulți spectatori. A fost o atmosferă minunată. Nu știu, am simțit această partidă ca pe o finală, cu tribunele pline și toată lumea care se bucura, sau cel puțin asta am simțit eu,” a declarat Aryna Sabalenka, după meci. 

„Sunt foarte fericită, de ce sunt fericită? Sunt foarte fericită pentru că am reușit să gestionez acest tip de presiune jucând pe zgură. Terenul nu este la fel de rapid ca la Madrid, de exemplu.

Sunt condiții dificile pentru mine, și sunt foarte fericită că pot face față. Îmi pot face jocul aici. Pot lupta și chiar mă bucur să joc pe zgură, asta este foarte important pentru mine,” a adăugat campioana de la Madrid, notează Punto de break

Această declarație a Sabalenkăi vine în contextul criticilor aduse directorului turneului, Amelie Mauresmo, pentru programarea unui singur meci feminin în cadrul sesiunilor de noapte de pe stadionul Philippe Chatrier.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!