"Poate câștiga Simona Halep încă un turneu de Grand Slam?" Mats Wilander a răspuns direct și a subliniat un episod în care a intervievat-o

Mats Wilander Simona Halep US Open 2022 Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 29 August 2022, 10:01
Data actualizarii: Luni 29 August 2022, 10:23

US Open debutează azi, LIVE BLOG pe www.sport.ro.

Mats Wilander o creditează cu șanse pe Simona Halep la câștigarea turneului de la New York.

US Open 2022 | Mats Wilander o ambiționează pe Simona

"Simona Halep are puterea de a câștiga orice turneu pentru că lucrează intens cu Patrick să lovească mai puternic și la serviciu. Partea ușoară este să ai mai multă putere și să faci mai multe cu o minge de tenis. Partea grea este să ajungi într-un punct în care tu crezi în jocul tău.

Ea a avut un succes atât de mare fiind uneori puțin defensivă, dar totuși câștigând și învingând cele mai bune jucătoare din lume. Dar astăzi, ea crede că trebuie să facă mai mult pentru a câștiga Grand Slamuri - știe că trebuie să-și asume mai multe riscuri. Nu știm dacă asta trebuie să facă, poate consecvența îi va câștiga Grand Slam-urile în viitor", a declarat Mats Wilander, pentru Eurosport.

"A fost o privire de emoție!"

Marele campion suedez, expert al postului Eurosport, a evidențiat și chimia constănțencei cu Patrick Mouratoglou, antrenor despre care Sever Dron a vorbit într-un interviu pentru Sport.ro.

"Cred că atunci când te uiți pe Simona, și pot să fac asta pentru că sunt un fost jucător și am trecut prin aceeași situație, trebuie să privim la dezvoltarea și îmbunătățirea sa ca jucătoare, și nu neapărat la rezultate, pentru că rezultatele s-ar putea să nu vină doar pentru că a servit mai bine sau pentru că a lovit mingea mai tare. Nu înseamnă că va câștiga în mod natural turneele de Grand Slam. Dar privirea din ochii Simonei în timpul Wimbledon, când am intervievat-o, a fost o privire de emoție.

Este încântată de fiecare zi de muncă alături de Patrick Mouratoglou, este încântată de dezvoltarea ei și, dacă nu ai această emoție, nu vei putea continua să lucrezi. A avut-o la Wimbledon și sunt sigur că va avea aceeași privire în ochi la US Open. Simona crede că poate câștiga Grand Slam-uri și asta cred și eu", a mai declarat Mats Wilander, pentru sursa mai sus menționată.

Premiile acordate la US Open 2022

Organizatorii US Open au publicat valoarea premiilor care vor fi acordate participanților la ediția din acest an (29 august - 11 septembrie). 

  • Campion — $2,600,000
  • Finalist — $1,300,000
  • Semifinale — $705,000
  • Sferturi — $445,000
  • Optimi — $278,000
  • Tur 3 — $188,000
  • Tur 2 — $121,000
  • Tur 1 — $80,000

În raport cu ediția din 2016, sumele oferite jucătorilor eliminați în primul tur au crescut cu 85%, notează Tennis.com. Suma de peste $60,1 milioane reprezintă un record absolut al premiilor în bani oferite la US Open. În 2021, totalul premiilor financiare acordate la US Open a ajuns la suma de $57,5 milioane.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!