Performanță uriașă! Gabriela Ruse, calificată în premieră pe tabloul principal la US Open

US Open Gabriela Ruse Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 27 August 2021, 23:00
Data actualizarii: Vineri 27 August 2021, 23:11

Gabriela Ruse, pe tabloul principal la US Open!

Jucătoarea română de tenis Gabriela Ruse a reuşit să acceadă, în premieră, pe tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, vineri, după ce a învins-o pe italianca Federica Di Sarra cu 6-3, 6-0, în ultima rundă a calificărilor.

Ruse (23 ani, 108 WTA), cap de serie numărul şapte, a învins-o la Flushing Meadows pe Di Sarra (31 ani, 237 WTA), fără drept de apel, după o oră şi 11 minute.

Ruse, care are cel mai bun sezon al carierei, cu două finale WTA jucate şi primul titlu WTA câştigat, nu i-a oferit adversarei sale nicio şansă de break.

Gabriela Ruse, care până acum mai evoluase doar la Wimbledon din turneele de Mare Şlem, şi-a asigurat un cec de 75.000 de dolari şi 50 de puncte WTA.

Ruse este a cincea româncă ajunsă pe tabloul principal de simplu la Flushing Meadows, după ce Simona Halep, Sorana Cîrstea, Irina Begu şi Ana Bogdan au intrat graţie clasamentului.

Alte trei românce, Jaqueline Cristian, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu au pierdut în ultimul tur al calificărilor. AGERPRES

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!