Coșmarul continuă pentru Simona Halep: s-a retras de la Cincinnati înaintea meciului din turul doi 

Simona Halep Simona Halep Jessica Pegula live WTA Cincinnati Tenis Simona Halep, față în față cu o jucătoare în formă a Americii în turul 2 la Cincinnati: de la ce oră va juca
Marcu Czentye
Data publicarii: Miercuri 18 August 2021, 23:55
Data actualizarii: Joi 19 August 2021, 08:24

Simona Halep trebuia să înfrunte o adversară în formă în turul secund al competiției WTA 1000 de la Cincinnati. 

UPDATE 23:55 Cu mai puțin de două ore înainte de a juca în turul doi de la Cincinnati, Simona Halep a anunțat că s-a retras din competiție din cauza unor probleme medicale.

"Din păcate, în urma unei radiografii făcută în această dimineață s-a descoperit că am o mică ruptură musculară la aductorul drept. Ar fi prea riscant să joc în seara asta. Mă voi odihni și voi face tot ce pot pentru a mă pregăti pentru US OPEEN", a fost mesajul postat de româncă pe contul de Twitter.

  • Simona Halep, față în față cu o jucătoare în formă a Americii în turul 2 la Cincinnati: de la ce oră va juca


Știrea inițială

Simona Halep o va înfrunta pe americanca Jessica Pegula în turul secund al competiției WTA 1000 de la Cincinnati. Număr 30 mondial, Pegula a făcut surpriza și a eliminat noua campioană de la Montreal în două seturi, scor 6-2, 6-2, după doar 70 de minute de joc. Pegula și-a luat revanșa în fața Camilei Giorgi după ce italianca o învinsese în penultimul act al întrecerii din Canada.

Va fi prima întâlnire directă între Simona Halep și Jessica Pegula. Jucătoarea din SUA abordează această partidă cu un ușor avantaj, datorat formei de moment, care a propulsat-o până în semifinalele turneului de la Montreal, săptămâna precedentă. 

Simona Halep vs. Jessica Pegula, joi, de la ora 01:30 


Nici moralul Simonei Halep nu mai este scăzut, după victoria de mare luptă bifată în primul tur, în defavoarea Magdei Linette, căreia nu i-a lăsat mai mult de un game în setul decisiv, pe care sportiva din România l-a jucat cu un bandaj mare plasat asupra coapsei drepte. 

Meciul din 16-imile de finală dintre Halep și Pegula va avea loc joi, de la 0ra 01:30, fus orar românesc, iar învingătoarea se va duela în optimi cu jucătoarea mai bună a întâlnirii Karolina Pliskova vs. Yulia Putintseva. 

Profilul adversarei Simonei Halep, Jessica Pegula


Jessica Pegula (27 de ani, 30 WTA) a avut cea mai înaltă clasare locul 25, atins în vara acestui an. Are un singur titlu WTA în palmares, obținut la Washington D.C. în anul 2019 și a mai pierdut două finale, la Quebec în 2018 și Auckland în 2020. Are o înălțime de 1,70 metri, este dreptace și a câștigat din tenis $2,275,943 până în prezent. 

282/ 188 este raportul victoriilor și eșecurilor, înregistrat de Jessica Pegula în circuitul WTA începând din 2009, anul în care a devenit jucătoare profesionistă de tenis. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!